Individul care l-a trimis de lumea cealaltă pe văcarul de 49 de ani, din satul Scărlăteşti, a fost trimis în spatele gratiilor. Pe numele lui Costel Matei, bărbatul de 33 de ani, care l-a lovit cu o bâtă în cap pe văcar şi i-a adus sfârşitul, a fost emis mandat de arestare pentru omor. Iniţial, agresorul era suspectat de comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, însă gravitatea faptei comise, victimei fiindu-i crăpat capul, a dus la schimbarea încadrării juridice.
Prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pe 5 mai s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului Costel Matei, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 - alin. 1 Cod Penal. "Fapta a constat în aceea că, la data de 4 mai, Matei Costel i-a aplicat victimei Frăţică Stelică multiple lovituri în zona capului, cu un obiect de formă alungită (o bâtă), provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav, comă profundă gradul IV, fractură boltă craniană, hematom subdural acut masiv emisfer cerebral stâng, contuzii cerebrale hemoragice multiple, leziuni care au determinat decesul acesteia", se arată în comunicatul Parchetului. După tratamentul violent aplicat, văcarul Frăţică Stelică a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila, fiind apoi transferat la Secţia Neurochirurgie a spitalului din Galaţi. Medicii nu l-au mai putut ţine însă în viaţă, leziunile suferite fiind extrem de grave.
Pe 5 mai s-a dispus reţinerea inculpatului Costel Matei, pentru 24 de ore, ieri acesta fiind dus în faţa instanţei. Potrivit procurorilor, în ziua de 6 mai, dosarul a fost înaintat Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare, măsură care a fost admisă.