Ucigaşii din Gradiştea rămân după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ucigaşii din Gradiştea rămân după gratii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au propus prelungirea arestării suspecţilor de crimă Ionuţ Mocanu, Marcel Mocanu, Radu Baboi şi Valentin Ciprian Mocanu, până la sfârşitul lunii iunie, măsură admisă de Tribunalul Brăila. Cei patru indivizi acuzaţi că i-au luat viaţa unei localnice, pentru 100 lei, bani pe care îi avea în poşetă, au contestat măsura, însă la Curtea de Apel Galaţi nu au avut sorţi de izbândă. Suspecţii de crimă din Gradiştea rămân în spatele gratiilor toată luna iunie. "Admite propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. În baza art. 236 Cod proc.pen. dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor: Mocanu Ionuţ, Mocanu Marcel, Baboi Radu şi Mocanu Valentin Ciprian, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.05.2015 şi până la data de 26.06.2015, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare", este soluţia Tribunalului Brăila. Inculpaţii au formulat contestaţie, iar la instanţa superioară răspunsul a fost clar: "Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţi".
Oribila crimă a avut loc în noaptea de 23 februarie 2015, victima fiind patroana unui magazin, care se întorcea de la serviciu acasă, când cei patru tineri romi, decişi să facă rost de bani, i-au luat viaţa. Marcela Stoian a fost găsită într-o baltă de sânge, chiar de soţul ei.
În dimineaţa zilei de 27 februarie, la reconstituire, indivizii acuzaţi că au ucis-o pe Marcela pentru 100 de lei le-au spus criminaliştilor că intenţia lor clară a fost "să o omoare pe tanti Marcela, pentru a-i lua banii".
Potrivit anchetatorilor, Valentin Mocanu s-a dus la magazin, unde a văzut că femeia număra banii. I-a anunţat pe ceilalţi despre marea descoperire şi au hotărât toţi patru să o omoare şi să îi ia geanta. După oribila crimă, poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale şi procurorul criminalist au mers la locul faptei, însoţiţi de câinele de urmă. După ce a mirosit lemnele pe care suspecţii au pus mâna, animalul, pe nume "Rex", s-a oprit exact la cele două locuinţe unde stăteau cei patru. Romii au fost reţinuţi şi trimişi în spatele gratiilor, fiind acuzaţi de infracţiunea de omor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro