• ieri, inculpaţii Muti Valentin, Muti Marian şi Muti Emilian au fost duşi în faţa Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunile de omor şi lovire sau alte violenţe • procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a arătat, în faţa instanţei, pericolul care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei • judecătorii nu au stat mult pe gânduri, ci au dispus arestarea, pentru 30 de zile, faţă de suspecţi • practic, după cum arată procurorul, victima, bărbatul de 65 de ani care a decedat, a fost călcată în picioare
O mică ceartă, izbucnită anterior între victimele şi agresorii din Vişani, a dus la crimă. Spoitorii din familia Muti au venit cu bâtele şi s-au năpustit asupra comercianţilor de sare şi var, care îi enervaseră cu ceva timp în urmă, pentru a arăta că ei sunt şefii şi nimeni nu îi poate călca pe bătături. Bărbatul de 65 de ani, din judeţul Buzău, care şi-a dat sfârşitul, a fost lovit cu bâtele, în mod repetat, apoi agresorii s-au urcat efectiv cu piciorele pe el şi i-au rupt coastele. Nu mai avea vreo şansă de scăpare, după cum reiese chiar din certificatul medico-legal.
Ieri, cei trei indivizi din Vişani, acuzaţi de crimă, respectiv Muti Valentin (28 de ani), Muti Marian (42 de ani) şi Muti Emilian (de 39 de ani), au fost aduşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu maşinile de poliţie, de către lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC). Procurorul criminalist Mircea Ciutac a propus arestarea preventivă a acestora, arătând, în faţa judecătorilor Tribunalului Brăila, pericolul care l-ar reprezenta lăsarea în libertate, fiind totuşi vorba despre o faptă extrem de gravă. Valentin şi Marian Muti sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi lovire sau alte violenţe, în timp ce Emilian este acuzat numai de omor. La data de 29 august, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi, ei fiind prinşi în urma anchetei de amploare efectuate de ofiţerii de la SIC, sub coordonarea procurorului criminalist.
Potrivit procurorului, în seara de 26/27 august, inculpaţii Muti Valentin şi Muti Marian i-au aplicat lovituri cu pumnii victimei N.D., iar ulterior, în cursul aceleaşi seri, toţi cei trei inculpaţi au lovit victima, în mod repetat, cu corpuri dure şi au comprimat-o între planuri dure. I-au provocat bărbatului de 65 de ani, comerciantul de sare şi var, venit din judeţul Buzău, leziuni extrem de grave.
În certificatul medico-legal se arată că acesta a suferit un “şoc traumatico-hemoragic, consecinţa unui politraumatism cu echimoze, zone escoriate multiple, plăgi ale scalpului, traumatism toracic forte cu fracturi costale pe mai multe linii, bilateral, contuzii pulmonare şi plăgi pleuropulmonare, hemotorax bilateral, precum şi traumatism abdominal cu plagă splenică, cu hemiperitoneu, şi hematom retroperitoneal masiv”. Aceste leziuni au condus, în mod direct şi necondiţionat, arată anchetatorii, la decesul victimei.
“S-au urcat cu picioarele peste victimă, provocându-i fracturi multiple”
După cum a arătat procurorul criminalist, în faţa instanţei, în sarcina inculpaţiilor Muti Valentin, Muti Marian şi Muti Emilian, s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de omor, pedeapsa prevăzută de lege mai mare de 5 ani, iar privarea lor de libertate era necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Potrivit pocurorului Mircea Ciutac, inculpaţii au ales ca, după un conflict complet lipsit de importanţă şi fără nicio o urmare vătămătoare pentru cei implicaţi, să se întoarcă mai mulţi şi înarmaţi cu bâte, pentru a agresa persoanele vătămate. “Inculpaţii au aplicat lovituri multiple cu bâtele şi picioarele victimei N.D. şi chiar s-au urcat cu picioarele peste acesta, provocându-i fracturi multiple la nivelul tuturor coastelor, pe ambele părţi. Jignirile anterioare şi eventualele lovituri nesemnificative suferite de inculpaţi nu justifică în niciun mod, explozia aceasta de violenţă. Cu aceeaşi ocazie, inculpaţii au lovit-o cu mare intensitate şi pe persoana vătămată (nr. - fiul decedatului), provocându-i leziuni multiple, inclusiv o fractură la nivelul cotului stâng. Manifestarea de violenţă gravă şi complet nejustificată, soldată cu uciderea unei persoane, în faţa fiului său, probeză starea de pericol ce s-ar crea prin lăsarea în libertate a inculpaţilor. Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea să creeze sentimente de revoltă şi indignare în rândul membrilor societăţii, precum şi neîncredere în eficienţa sistemului judiciar, şi temere că o nouă infracţiune similară se poate săvârşi oricând”.
S-a propus arestarea preventivă a inculpaţilor, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30 august şi până la data de 28 septembrie, inclusiv. Judecătorii Tribunalului Brăila nu au stat prea mult pe gânduri şi au emis mandate pentru cei trei ucigaşi, ei fiind conduşi la Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
La ieşirea de la Parchet, unul dintre inculpaţi, Muti Valentin, a răspuns “Da”, fără a se gândi prea mult, în urma întrebării venite din partea jurnalistului: “Eşti vinovat?”. Oricum, procurorul a precizat că toţi cei trei inculpaţi şi-au recunoscut faptele, ba chiar au fost conduşi în teren, adică pe DJ 203 A, între localităţile Vişani şi Câineni Băi, unde s-a comis crima de duminică seara, ei arătând cum au acţionat şi cum i-au adus sfârşitul buzoianului.