Copiii-monedă. Copii care atât reprezintă pentru părinţii lor: un fişic de monede cu care să-şi cumpere băutura, ţigările şi, eventual, mâncarea. Cerşesc, sunt murdari, scormonesc prin gunoaie apoi lasă totul împrăştiat. Sunt violenţi, sălbăticiţi. La şcoală, în cazul în care ajung acolo, profesorii se chinuie să-i educe şi să le aline suferinţa, însă doar pe puţini reuşesc să-i salveze, pentru că ceea ce se construieşte ziua dispare noaptea. Totul pare zadarnic fiindcă părinţii acestor copii nu numai că nu-i ajută, ci dărâmă tot ceea ce construieşte şcoala: îi trimit la cerşit, să caute prin gunoaie. De cele mai multe ori nici nu-i lasă la ore. Normal ar fi ca alături de profesori să se afle şi alte autorităţi, însă de cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă decât în situaţiile limită. Cei mai mulţi ajung marginalizaţii societăţii. Crescând alături de oameni violenţi, leneşi şi cerşetori, copiii învaţă să fie la fel. Ne spunem că problemele lor nu ne privesc, însă societatea le este datoare. Nu ei şi-au ales părinţii. Nu a fost dorinţa lor să aibă părinţi oligofreni, alcoolici, violenţi. S-a întâmplat. Au venit pe lume, iar noi acum suntem datori să-i ocrotim, nu să ne purtăm la fel ca părinţii care-i condamnă la ignoranţă. Există o lege care-i ocroteşte, dar este ambiguă. Sunt sute de cazuri de copii ale căror drepturi sunt încălcate sistematic fix de cei care ar trebui să-i ocrotească, copii lipsiţi de dreptul elementar la viaţă şi învăţătură, iar părinţilor nu li se întâmplă nimic, coşmarul copiilor continuă.
Vrem să schimbăm aceste lucruri, dar pentru ca tuturor să le fie clar cât de gravă este situaţia acestor copii vom prezenta câteva cazuri şi vom încerca să obţinem de la autorităţi reacţii şi soluţii pentru ca numărul asistaţilor sociali, al marginalizaţilor, să scadă semnificativ.
Astăzi vă reamintim două cazuri de copii care au murit, unul la trei ani şi jumătate şi celălalt la şapte ani. Primul omorât în bătaie de părinţi, al doilea înecat în Dunăre pentru că a vrut să se spele, sătul de mizeria în care trăia. Ambele familii erau monitorizate de DGASPC.
Ionuţ Marian poate ar mai fi trăit şi azi dacă l-ar fi ocrotit DGASPC
Bătaie - este tot ce primesc unii copii de la părinţii lor
Anul trecut, în toamnă, la Şcoala "Kazantzakis" s-a înscris în clasa I un băieţel de şapte ani, Marian Ionuţ A. Era plăpând şi foarte murdar. Locuia împreună cu familia într-o baracă pe o stradă din apropierea Dunării, făcută din uşi de şifonier, având deasupra un celofan. Spălatul nu era ceva obişnuit în familia sa. Învăţătoarea Elena Tureac îşi aminteşte că după ce a început să fie mai rece afară, copilul venea la şcoală cu hainele ude de urină şi foarte, foarte murdar. Era imposibil să facă ore aşa. În fiecare dimineaţă mergea cu el să se spele pe mâini, pe faţă, să fie cât de cât mai curat. A început să-i aducă haine de acasă, uneori chiar să-l ia în apartamentul ei şi să-l spele. Totul părea însă zadarnic. A doua zi, copilul se întorcea la şcoală la fel de murdar. Cadrele didactice l-au inclus în proiecte de ajutorare, astfel că el primea la şcoală o masă caldă şi un sandviş consistent. Era tot ce mânca pentru că mai târziu era toată ziua pe drum. Căuta prin tomberoane mâncare pentru părinţi şi pentru fraţii gemeni pe care-i mai avea acasă. Profesorii îl vedeau la tomberoanele mai mari ca el de la marginea oraşului. "La începutul clasei I am observat că avea un comportament violent, îşi ataca mereu colegii şi am chemat-o pe mamă la şcoală. Aceasta, cum a auzit, a şi început să-l bată în faţa mea. După acest episod nu i-am mai spus nimic pentru că mi-am dat seama că bătaia era tot ce primea acasă. Cu tatăl nu am vorbit, dar mama întotdeauna mirosea a băutură", ne-a spus învăţătoarea Elena Tureac. Munca de educare a micuţului sălbăticit a continuat, deşi era dificil. "Într-o zi a fost foarte obraznic şi l-am adus în cabinet la mine. Îmi arunca nişte priviri rele, cum nu am văzut prea des. Era atât de înrăit! Când am văzut aşa, am scos nişte prăjituri, un sandviş şi i le-am dat. Le-a înfulecat repede, ca un câine, iar când m-am apropiat de el a făcut gestul acela de a se feri. Probabil că era bătut mereu", a povestit şi directorul şcolii, Emelina Moraru. Educaţia lui a continuat la şcoală. Era agresiv, dar inteligent, prindea destul de repede ce i se spunea. Lecţiile de igienă au continuat în fiecare zi, dar se părea că el nu învaţă nimic.
Satisfacţia a fost că în primăvară, când s-a mai încălzit vremea, copilul venea mai curat, "mirosea a om", după cum ne-a spus învăţătoarea lui. După ce a discutat cu el a aflat că se ducea singur la Dunăre, să se spele. Şi nu avea încă opt anişori. Când a aflat, învăţătoarea i-a spus să nu mai meargă acolo, că este periculos, dar dorinţa de a fi curat a fost mai puternică. El intra în apă ţinându-se cu mâna de şufele care ţineau la mal pontoanele. Într-o zi s-a înţepat în şufă, i-a dat drumul şi curenţii Dunării l-au tras în larg şi s-a înecat. Au venit atunci Poliţia, Protecţia Copilului, au făcut anchete, pentru o perioadă i-au luat din familie pe fraţii lui, însă după numai câteva luni părinţii i-au cerut înapoi. Şi i-au primit, în ciuda faptului că situaţia lor nu se schimbase.
La Km. 10 nu aveau condiţii, dar trăiau "bine" într-o baracă pe stradă, consideră DGASPC
Însă pentru moartea acestui copil nu sunt responsabili numai părinţii leneşi şi alcoolici şi, poate, cu un anumit grad de handicap mintal, ci statul, prin Direcţia pentru Protecţia Copilului. Şi o să explicăm de ce, în rândurile ce urmează: cazul acestei familii a atras atenţia presei încă din aprilie 2007, când s-a scris pentru prima dată despre situaţia disperată a copiilor. Ionuţ avea, la vremea aceea, doar trei ani. Atunci, Adriana Andrei, la numai 22 de ani, avea 5 copii: Ionuţ, pe care îl creştea mama ei, o fetiţă de un an aflată în grija celeilalte bunici şi trei gemene pe care le-a lăsat în maternitate, iar la insistenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila, le-a luat acasă. Nici atunci cei doi părinţi nu aveau vreo ocupaţie, însă stăteau cu chirie într-o cameră dată de Primărie, pe care o ţineau foarte murdară. Când reporterii noştri au fost acolo, chiar soacra Adrianei a spus că aceasta nu dă doi bani pe copii. DGASPC însă a consiliat mama, a convins-o să ia copiii şi să ceară ajutor la Primărie, dacă nu au bani. Primăria i-a ajutat cu condiţia ca cei doi părinţi să se apuce de muncă. Cazul a rămas în monitorizarea DGASPC.
După trei ani de la acest articol, în octombrie 2010 situaţia acestei familii a ajuns din nou în presă. Pentru că nu aveau loc de muncă, nu au putut plăti chiria pentru spaţiul oferit şi au fost daţi afară. Ca să nu ajungă în stradă, Primăria le-a oferit posibilitatea de a sta împreună cu mama soţului, în camera pe care aceasta o avea la Km 10. Cei doi soţi Andrei au refuzat, preferând să stea în stradă, într-o baracă încropită din uşi de şifonier acoperite cu un celofan. În ziua când au fost la ei reporterii noştri, mama era undeva în spatele curţii şi îşi făcea de lucru lângă un ceaun cu apă fiartă, iar copiii erau încuiaţi în încăperea improvizată, fără nicio sursă de încălzire.
La momentul respectiv, mama îl avea pe Ionuţ, un alt copil de un an şi jumătate şi un bebeluş de două săptămâni, pe care îl hrănea cu lapte dintr-o sticlă în care fusese balsam de rufe. Cei doi copii mai mari erau ajutaţi cu haine şi mâncare de preotul de la Biserica Sf. Arhangheli. Atunci DGASPC a luat în plasament doar bebeluşul. Pe ceilalţi i-a lăsat să fie în continuare victimele propriilor părinţi. Iar Ionuţ a murit înecat, câteva luni mai târziu, doar pentru că voia şi el să fie mai curat.
Un copil de trei ani şi jumătate a fost schingiuit şi omorât în bătaie de familia care a părut DGASPC-ului o soluţie mai bună decât preluarea în sistemul de protecţie
Copii integraţi "în familie" de dragul birocraţiei
Un alt caz în care indiferenţa autorităţilor a dus la moartea îngrozitoare a unui copil a fost semnalat în presă în luna ianuarie a acestui an. Atunci Poliţia a dat la iveală detalii şocante despre ultimele luni de viaţă ale unui copil de numai trei ani şi jumătate. Fusesese schingiuit de propriii părinţi luni în şir, din septembrie până în ianuarie, timp în care autorităţile nu au făcut nimic. În ianuarie, copilul a murit după ce a fost bătut cu bestialitate de ambii părinţi. Băieţelul fusese înfometat, obligat să stea pe oliţă ore în şir şi înţepat cu un cui metalic încins atunci când voia să se ridice. La începutul lunii ianuarie părinţii i-au dat pumni în cap până când acesta s-a transformat într-o masă de sânge. Copilul, din cauza bătăii primite, a vrut să vomite şi s-a asfixiat. Horcăitul micuţului nu i-a impresionat pe aşa-zişii părinţi, care au aşteptat impasibili ca acesta să moară, apoi au încercat să găsească un scenariu care să-i absolve de vină. DGASPC a spus atunci că familia se afla în monitorizare, dar nu au observat nimic care ar fi pus viaţa copiilor în primejdie.
Mirela Smadu, mama criminală, se afla însă în evidenţele DGASPC din 2006, când a mai pierdut un copil de numai două săptămâni pentru că l-a dus "acasă", unde tronau câinii, pisicile şi gunoaiele. Atunci, mama a externat bebeluşul de numai 2,3 kilograme pe semnătura unei mătuşi, care s-a angajat că va avea grijă de copil. După moartea copilului mic, ancheta Poliţiei a dezvăluit că acasă mai erau încă doi copii, unul cu handicap. Acesta avea angajat ca asistent personal bunica, însă, practic, de el nu se îngrijea nimeni. Adulţii trăiau, cu toţii, din pensia lui. În 2006, când moartea bebeluşului a fost considerată un accident, DGASPC a vrut să-i ia pe cei doi copii rămaşi în plasament, însă mama nu a vrut să-i dea. A fost nevoie de câteva săptămâni bune pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale şi de intervenţia jandarmilor pentru ca cei doi copii să fie luaţi.
După cinci ani, în 2011, a ieşit în presă cazul îngrozitor al micuţului schingiuit de aceeaşi "mamă", iar DGASPC se considera nevinovată. Coşmarul copilului se pare că ar fi început din septembrie, când mama s-a mutat cu noul concubin la Romanu. Bunica a trimis angajaţii DGASPC la Latinu, unde nu au găsit pe nimeni, dar nici nu au făcut mare lucru pentru a afla ceva. Primarul din Romanu a spus atunci că nu a anunţat DGASPC pentru că nu a ştiut de existenţa copiilor, ei fiind fără forme legale în sat. Aşa că, deşi de peste trei luni pierduseră urma copiilor pe care îi avea familia în grijă şi cunoşteau caracterul agresiv al mamei pentru că sărise cu cuţitul la ei, angajaţii DGASPC nu s-au impacientat să găsească copiii, nu au alarmat Poliţia. După uciderea micuţului, cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a publicat editorialul "Scrisoarea copilului mort", iar principala grijă a conducerii DGASPC a fost să sune la redacţia ziarului şi să-l ameninţe pe semnatarul textului cu un proces.
