TVR, ţinta presiunilor PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

TVR, ţinta presiunilor PSD

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, ieri, că s-au făcut presiuni politice asupra sa, precizând că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR i-a cerut să îi scoată din grila Televiziunii Române pe Sorin Avram şi Cornel Nistorescu. Tănase a declarat că nu va demisiona, în ciuda presiunilor care se fac asupra sa, precizând că miza este controlul editorial în timpul campaniei electorale şi că el consideră că va fi "izgonit" după alegerile prezidenţiale.
Stelian Tănase a fost audiat, miercuri, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, în contextul în care afirmaţiile recente ale acestuia "au ridicat anumite semne de întrebare asupra a ceea ce se întâmplă în instituţia pe care o conduce", după cum a declarat la începutul audierilor Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei.
În acest context, Stelian Tănase a spus că s-au făcut presiuni politice asupra sa, însă acestea au încetat după ce le-a dezvăluit public.
"Până am dat interviul (un interviu acordat gandul.info, n.r.), au fost presiuni politice asupra mea. De atunci, nu", a spus Stelian Tănase, răspunzând la o întrebare adresată de deputatul PPDD Liliana Mincă.

Cereri prin telefon

De asemenea, Stelian Tănase a primit telefoane prin care i s-a cerut să scoată din grilă anumiţi jurnalişti. "Mi s-a cerut să-l scot pe Sorin Avram şi pe Cornel Nistorescu, în mod direct, cu nume şi prenume. Am refuzat, mi s-a părut că s-a ajuns prea departe (...) În momentul în care mi s-a cerut de către domnul Cornel Calotă să iau aceste măsuri, am decis să ies public şi să spun", a declarat Stelian Tănase.
Corneliu Calotă a fost înlocuit cu supleantul său, Adrian Ştefan Bădescu, în Consiliul de Administraţie al TVR. Calotă şi Bădescu au fost numiţi membru titular, respectiv membru supleant din partea Guvernului în CA al TVR, pe 1 aprilie, printr-o hotărâre a Parlamentului.
"Toţi care au sunat au rămas cu telefonul în mână", a mai spus Stelian Tănase.
Pe de altă parte, Stelian Tănase a spus că a avut "întrevederi cu lideri politici foarte importanţi din tot spectrul politic". "Chiar şi domnului Ponta i-am cerut o întrevedere", a spus Stelian Tănase, precizând că nu a putut să aibă această întâlnire, în care i-ar fi spus lucrurile pe care le-a declarat ulterior public. De asemenea, Stelian Tănase a spus că, dacă ar fi avut loc această întrevedere, poate nu s-ar fi ajuns la blocajul de astăzi.

TVR - la cheremul politicienilor

Stelian Tănase a adăugat că Televiziunea Română este "la cheremul politicienilor". "Politicienii au fost implicaţi în foarte multe acţiuni nefaste în sarabanda asta de directori care vin şi pleacă ( ...) în schimbarea grilelor (...) TVR nu are o strategie de programe, aşa cum spune legea. Nici nu ar putea să aibă câtă vreme este la cheremul unor politicieni, care sunt foarte imaginativi", a mai spus Tănase.
Întrebat de deputatul PSD Mihai Sturzu dacă îşi va da demisia de onoare, Stelian Tănase a spus că a vrut să demisioneze de multe ori.
"Dar am anunţat colegii că nu voi demisiona în ciuda presiunilor care se fac (...) Eu cred că după alegeri voi fi izgonit. Asta cred eu. Dar, până în alegeri, eu voi asigura echilibrul Televiziunii Române în orice situaţie. Dar care e lupta acum? Controlul editorial. Nu am să cedez la presiuni, puteţi să faceţi câte vreţi. Campania electorală la TVR se va desfăşura conform regulilor democratice. Când se va termina campania tragem fermoarul şi mergem acasă. Mai sunt două luni, mai aveţi răbdare", le-a transmis Stelian Tănase parlamentarilor.
În mod ironic, Mihai Sturzu a spus că probabil din cauza acestor presiuni politice invocate Stelian Tănase "a atacat" Guvernul şi pe premierul Victor Ponta şi, în schimb, TVR l-a avut invitat pe Klaus Iohannis de două ori pe săptămână.
Însă, Stelian Tănase a spus că Iohannis a fost o singură dată invitat la TVR, de la 1 septembrie.

Oameni importanţi din TVR, în contact cu şefii de partid

Totodată, Stelian Tănase a spus că va menţine Televiziunea Română, pe durata campaniei electorale, "cât se poate de echidistant şi în afara oricăror conflicte politice". "Să nu vă aşteptaţi că Televiziunea Română va face servicii vreunui candidat", a mai spus Tănase.
"Televiziunea Română va fi foarte vigilentă să nu creeze avantaje niciunui partid, niciunui candidat, niciunei idei politice. Dar să nu înţelegeţi că Stelian Tănase are un control absolut asupra programelor, asupra canalelor, sunt destui oameni importanţi în TVR, care au contact direct cu şefii dumneavoastră", a mai spus acesta.
În schimb, şi deputatul PSD Mădălin Voicu a spus că nu se aştepta ca Stelian Tănase să încerce să fugă "pe uşa din dos".
"M-a deranjat foarte tare că, de fiecare dată oamenii care nu reuşesc să îşi atingă targetul, fug în direcţii de multe ori nedibaci şi fără reticenţă, explicând «Domne, eu vreau, eu ştiu, eu pot, dar nu mă lasă X, Y, Z», cu atât mai mult cu cât persoanele respective v-au asigurat de o anumită formă de sprijin, fără a negocia dorinţa de a fi scoşi ei în relief. Eu v-aş fi criticat foarte dur dacă l-aţi fi lăudat pe Victor Ponta, decât să daţi vina pe Victor Ponta şi pe Guvern cum că nu v-ar fi lăsat să vă desfăşuraţi activitatea aşa cum trebuie. Nu mă aşteptam să fugiţi pe uşa din dos", a mai spus Mădălin Voicu.
La rândul său, Stelian Tănase a spus că afirmaţiile lui Mădălin Voicu sunt o presiune politică: "Eu consider acest îndemn de a-mi da demisia o presiune politică".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro