"Cei care vor cumpăra o locuinţă prin intermediul programului "Prima casă" vor beneficia şi ei de TVA redus de 5%, la achiziţionarea primei locuinţe", se arată în comunicat.
Fostul Guvern a adoptat, la finele anului 2008, o OUG de modificare a Codului Fiscal, potrivit căreia "cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite". Prevederea se aplică, potrivit aceleiaşi OUG, pentru locuinţe cu au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 de lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie.
Acelaşi act normativ prevede că orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, cu următoarele condiţii: în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%, iar în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.
Statul va lucra cu toate băncile care vor răspunde cerinţelor impuse de Guvern: să aibă reprezentare naţională, să nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achiziţionarea unei locuinţe şi să perceapă dobânzi sub cele practicate în acest moment pe piaţă, a declarat premierul Emil Boc.