Pe 19 şi pe 20 aprilie, în sala de jocuri de la CSM Brăila, se va derula un turneu semifinal la minivolei băieţi, la care participă patru formaţii: Dinamo Bucureşti, Kosmo Bucureşti, CVM Tomis Constanţa şi echipa organizatoare, Sport Plus Brăila. Sâmbătă sunt programate două reuniuni, una dimineaţă, de la ora 9.30 până la 13.30, cea de-a doua, după-amiază de la ora 16.00 la 19.30 iar duminică se defăşoară ultima reuniune de la ora 09.30 la 13.30. Primele două clasate din această grupă se vor califica la turneul final.
Echipa de minivolei fete de la CSM Brăila, la care evoluează
jucătoare provenite de la Sport Plus, participă la turneul semifinal
de la Mioveni alături de CSS Buzău, CSM Focşani şi Dacia Mioveni.
Prima clasată se califică la turneul final.
"Ca să fim realişti, obiectivul nostru la ambele turnee, îl reprezintă o clasare cât mai bună. La băieţi ne luptăm pentru cele două locuri cu Dinamo şi Tomis Constanţa, la fete este şi mai greu, dar ne vom bate pentru fiecare minge, ca să demonstrăm că nu întâmplător am ajuns în această fază a competiţiei ", a declarat Costi Baciu, preşedintele clubului Sport Plus.