Deși se află pe poziția a șaptea în topul atracțiilor turistice, Vâlcea are potențial imens de dezvoltare, iar oficialii județului s-au angajat să ridice ștafeta și să poziționeze, pe viitor, zona pe locul 3 în topul destinațiilor turistice românești. Aflat la a treia dezbatere publică, proiectul „Turismul românesc: între impas și oportunitate”, a adunat împreună reprezentanții mediului de afaceri de la nivel local și național, pe cei ai administrației publice locale și județene, pentru a identifica soluții care să ofere zonei vizibilitate crescută și oportunități de transformare într-un pol turistic important al țării, beneficiind de turism tot timpul anului.
Prefectul Județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, este de părere că o strategie de dezvoltare durabilă a județului ar poziționa zona în top trei atracții turistice din România. „În perioada pandemică, persoanele care au trecut prin boală au beneficiat de recuperarea medicală post COVID rapidă și eficientă cu ajutorul apelor termale, lucru care a sporit numărul de turiști. Beneficiile izvoarelor termale din zona Vâlcea trebuie recunoscute la nivel național, iar turismul balnear alături de cel religios, cultural și etnografic poate deveni un pilon de dezvoltare a zonei. Ne propunem, de asemenea, să creăm zona metropolitană a Vâlcei: Călimănești - Olănești - Ocnele Mari și să facilităm transportul turiștilor pentru a dezvolta o zonă de agrement și petrecere a timpului liber într-un mod cât mai plăcut”.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a vorbit despre potențialul zonei și despre acțiunile pe care administrația locală le va întreprinde pentru a avea turism tot timpul anului. “Ne dorim ca printr-un efort comun să reușim să înființăm OMD–ul (Organizația de Management a Destinațiilor) care reprezintă un instrument eficient de promovare și gestionare integrală a unei destinații turistice. Printr-un parteneriat public-privat eficient putem dezvolta zona noastră pentru a avea turiști pe tot parcursul anului”, a concluzionat președintele CJ Vâlcea.
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a achiesat la ideea creării OMD-ului, în plus, crede că este impetuos ca agenții de turism din teritoriu, angajați ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să fie monitorizați și responsabilizați în funcție de rezultatele obținute în promovarea pe plan național a destinațiilor turistice. „Am aflat întâmplător de existența acestor persoane, trimiși de la nivel central, care trebuie să ajute, la nivel județean, fiecare zonă a țării să se promoveze”. Domnia sa a adus în discuție și problema forței de muncă din HORECA, cât și eforturile pe care autoritățile le fac pentru a păstra forța de muncă în zonă. “Lucrăm împreună cu mediul de afaceri să dezvoltăm învățământul dual și profesional și să păstrăm cât mai mulți tineri în zonă. Stimulăm antreprenorii din turism prin faptul că aceștia nu sunt obligați să plătească taxa de turist întrucât înțelegem greutățile cu care se confruntă și venim astfel în sprijinul lor. Pentru a putea însă înlesni accesul turiștilor în zona Vâlcea, dezvoltarea infrastructurii – drum expres sau autostrada spre Sibiu, este esențială și va aduce beneficii în toate sectoarele economice”, a concluzionat primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
“Românii au descoperit în perioada pandemică că pot avea o multitudine de atracții în propria țară, nu doar clasicele destinații, litoral și Valea Prahovei, o bună parte dintre ei optând pentru turismul verde, în natură, unde beneficiază de condiții de izolare, turism balnear, religios, cultural, turismul rural și agroturistic ca formă de turism. România are un avantaj major, numărându-se printre țările cu potențial turistic mare. Ne dorim să găsim soluții pentru a poziționa turismul ca axă prioritară de dezvoltare, motiv pentru care am inițiat proiectul național „Turismul Românesc: între impas și oportunitate”, a declarat inițiatoarea proiectului, Cristina Chiriac, președintă CONAF. “Cred că împreună cu autoritățile locale, antreprenorii din domeniu și factorii decizionali, vom reuși să găsim pârghii de repoziționare strategică a turismului, utilizând la maxim potențialul de care dispunem la nivel național. Conlucrarea tuturor factorilor implicați s-a dovedit un real succes în cadrul proiectului „Pactul pentru muncă” rezultând soluții concrete, aplicate ulterior de guvernanți în vederea flexibilizării pieței forței de muncă. Ne dorim ca acest exemplu de consens politic și parteneriat între autorități și mediul de afaceri să fie urmat și în domeniul turistic”, a concluzionat președinta CONAF.
Alianța pentru Turism s-a alăturat proiectului, fiind reprezentată la Vâlcea de purtătorul de cuvânt, Daniel Mischie. Domnia sa a vorbit despre “gura de oxigen” pe care turismul trebuie să o primească în pandemie cât și despre importanța acestui sector în dezvoltarea economică a județului, îndemnând autoritățile să demareze crearea OMD-ului ca principal mijloc de promovare a zonei. „Cred în parteneriatul public-privat pentru a dezvolta OMD-ul atât de necesar fiecărei zone din țară. Cu un management privat și cu susținerea autorităților locale, fiecare zonă în parte poate să se promoveze corespunzator la nivel național și internațional. OMD-ul în zona Vâlcea ar urma să pună în aplicare strategia de dezvoltare, să coordoneze activitatea în zona turismului. Trebuie cu toții să venim, fiecare cu aportul lui, fiecare să înțeleagă faptul că trebuie să găsim un consens căci numai așa vom putea să reușim să dezvoltăm turismul și la nivel local”, a declarat puratorul de cuvânt al APT.
La eveniment au luat parte în calitate de speakeri: prefectul județului Vâlcea Sebastian Fârtat, președintele Consiliului Județean Vâlcea Constantin Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, primarul orașului Călimănești Florinel Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Alianței pentru Turism Daniel Mischie, Ionuț Marica acționar Ramada Râmnicu Vâlcea, directorul general Ardava și acționar unic hotel Orizont Cozia Constantin Vlăduțu și directorul general Călimănești Căciulata SA Dorel Fleșeriu.
Evenimentul a fost moderat de către Andreea Negru, președinta Asociației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton și Magda Popescu, președinta CONAF Vâlcea.
Proiectul „Turismul românesc: între impas și oportunitate” va continua în octombrie la Suceava, în noiembrie la Cluj și în decembrie la București. Demersul vine în sprijinul operatorilor din turism și servicii conexe, în vederea identificării de soluții la problemele cu care aceștia se confruntă și cu scopul poziționării turismului românesc pe axa de dezvoltare sustenabilă. Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) subliniază că a inițiat acest proiect național în contextul în care turismul, lovit crunt de criza coronavirus, caută soluții pentru revenirea la normalitate.
- Organizatori: CONAF, Alianța pentru Turism, Asociația Națională a Antreprenorilor,
- Parteneri: școala de Business, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton, Hidroelectrica, EXIM Bank
- Sponsori: Arbusto
- Parteneri media: Antena 3 Constanța, Antena 3 Vâlcea, Ziarul News, The Diplomat, Obiectiv Vocea Brăilei, Ziarul Bursa, Tranzit, Chindia Media, Money, Vocea Vâlcii, Agerpres, Litoral Tv, Canal 33, Profit.Ro, Money, Evenimentul Zilei, Capital, Brașov.Net, La Pas Prin Brașov, Newsbv.Ro, Transilvania 365, Cariere, City Pres, Radio Brașov, Mixtv, Tv Iubim Brașovul, Ultima Oră.