Muzeul a atras anul trecut 6,69 de milioane de persoane, susţine documentul publicat de asociaţia din care fac parte 2.000 de muzee, galerii de artă, palate, parcuri şi catedrale din Regatul Unit.
Pe locul secund, cu 6,41 de milioane de vizitatori, se află National Gallery, cea mai importantă pinacotecă din Marea Britanie, iar pe poziţia a treia se situează Centrul Southbank, din Londra, cu numeroasele sale teatre, magazine de design şi spaţii pentru arte scenice.
Muzee şi galerii de artă
Cel mai vizitat muzeu de artă modernă din lume, Tate Modern, ocupă locul al patrulea, după ce a fost văzut de 5,7 milioane de persoane, multe dintre ele atrase de expoziţia dedicată lui Matisse.
Clasamentul mai cuprinde, în ordine, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Stiinţei, Galeria Victoria &Albert, Turnul Londrei, clădirea Somerset House, de pe malul Tamisei, şi Biblioteca publică din Birmingham.
Raportul subliniază creşterea cu peste 6 % a numărului de vizitatori pentru muzeele şi galeriile din Marea Britanie, fenomen pe care îl explică prin dezvoltarea turismului internaţional, expoziţiile extrem de tentante organizate în multe instituţii de cultură, precum şi prin activitatea departamentelor de educaţie şi formare a copiilor şi tinerilor care fiinţează cu tot mai mult succes în majoritatea muzeelor.