• o activitate educaţională de prezentare a monumentelor istorice şi a clădirilor de patrimoniu din centrul urbei
Miercuri, 31 mai 2017, începând cu ora 12.30, Muzeul Brăilei “Carol I” şi Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Brăila organizează un Tur ghidat al monumentelor istorice din Piaţa Traian. Activitatea face parte din Proiectul Educaţional Brăila Veche. Monumente istorice şi clădiri de patrimoniu, a cărui primă etapă a avut loc pe data de 10 mai a. c.
Elevilor li se vor prezenta date tehnice şi istorice despre: Ansamblul “Piaţa Traian”, Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Grupul Statuar Traian, Ceasul Public, Teatrul “Maria Filotti”, Fântâna arteziană în stil baroc şi clădirea sediului Muzeului Brăilei “Carol I”.
Coordonatorii acestei activităţi sunt Viorel Stoian, muzeograf la Secţia “Istorie” a Muzeului Brăilei “Carol I” şi Gianina Băjenică, profesor la Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu”.