Tudose vede Podul de la Brăila făcut cu chinezi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tudose vede Podul de la Brăila făcut cu chinezi

• premierul Mihai Tudose a avut o întrevedere pe teme economice şi de investiţii cu ambasadorul Chinei • pe lista subiectelor atinse, proiectul cu podul peste Dunăre, la Brăila

 

Premierul Mihai Tudose a avut, luni, o întrevedere cu ambasadorul Chinei la Bucureşti, Xu Feihong, cu care a discutat despre o serie de proiecte economice şi de infrastructură, printre care realizarea unui pod suspendat peste Dunăre, la Brăila, precum şi despre o autostradă care să lege Bucureşti de Sofia, informează News.ro. “Avem în vedere proiecte importante în domeniul infrastructurii feroviare şi rutiere pentru care şi-au manifestat interesul companii mari din China, dar aşteptăm ca şi firmele mici să investească şi să producă în România, pentru piaţa europeană. Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, a transmis premierului Mihai Tudose interesul investitorilor chinezi pentru România şi deschiderea autorităţilor din China pentru dezvoltarea cooperării economice bilaterale”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Cele două delegaţii au stabilit să analizeze în comun, începând din această săptămână, proiectele care oferă perspective de cooperare bilaterală.

De precizat că nu este pentru prima dată când statul român ia în discuţie cu diplomaţii şi oamenii de afaceri chinezi proiectul de la Brăila, cunoscut fiind faptul că, în vara lui 2004, în mandatul de premier al lui Adrian Năstase, urma chiar să fie semnat un contract de execuţie pentru proiectul cu podul peste Dunăre, cu o companie din China.

Reamintim că România a semnat, la mijlocul lunii trecute, la Luxemburg Contractul cadru de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de un miliard euro, bani cu care statul român va putea acoperi contribuţia proprie la proiectele prioritare de transport, din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, printre care se se numără şi proiectul investiţional - Pod suspendat peste fluviul Dunărea între Brăila şi Tulcea.

Investiţia are o valoare pentru proiectare şi execuţie de 2,025 de miliarde de lei fără TVA (aproximativ 500 de milioane de euro). Cu o lungime totală de 23,413 km, proiectul cuprinde inclusiv proiectarea şi execuţia drumului principal, Brăila - Jijila şi a drumului de legătură cu DN22, Smârdan - Măcin. Compania naţională drumuri şi autostrăzi a lansat deja o licitaţie pentru atribuirea contractului de proiectare şi construire a podului, având ca termen limită pentru primirea ofertelor data de 11 august 2017.

Mai trebuie spus însă că procurorii DNA au cerut, recent, CNAIR documentele legate de contractele anterioare pentru realizarea şi actualizarea studiului de fezabilitate aferent proiectului de la Brăila, suspiciunile fiind acelea că sumele plătite pentru studiile respective ar fi fost umflate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro