Tudose, susţinut de PSD Brăila dacă vrea să mai fie vicepreşedinte la nivel naţional | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tudose, susţinut de PSD Brăila dacă vrea să mai fie vicepreşedinte la nivel naţional

• asta a afirmat, ieri, preşedintele interimar al PSD Brăila, Ion Rotaru, despre o posibilă candidatură a deputatului Mihai Tudose la funcţia de vicepreşedinte în cadrul Congresului Naţional Extraordinar al partidului din 10 martie • chiar şi aşa, senatorul a ţinut să puncteze că încă nu s-a stabilit clar dacă vor fi sau nu alegeri • Tudose nu a dorit să precizeze deocamdată dacă va mai candida sau nu pentru funcţia pe care o deţine în prezent, precizând de asemenea că încă nu se ştie dacă vor fi alegeri

 

Deşi nu s-a hotărât încă dacă va mai candida din nou pentru funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, fostul premier Mihai Tudose, se bucură deja de sprijinul declarativ al colegilor brăileni. Mai exact, preşedintele interimar al PSD Brăila, Ion Rotaru, a precizat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că îl susţine pe Tudose, fără discuţie, dacă va dori să candideze la Congresul Naţional Extraordinar al partidului din 10 martie. Chiar şi aşa, acesta a dorit să sublinieze că deocamdată nu s-a stabilit dacă vor avea loc alegeri sau nu şi că o decizie în acest sens s-ar putea lua abia pe 5 martie, în cadrul Comitetului Executiv Naţional.

“Nu ştiu să vă spun în momentul acesta dacă vor fi sau nu alegeri la Congresul Extraordinar. Avem luni Comitet Executiv Naţional unde se va stabili exact ordinea de zi şi care sunt punctele. Evident că îl susţinem pe Mihai Tudose dacă se va pune problema unei candidaturi. Fără niciun fel de discuţie. În niciun caz nu vor fi alte candidaturi la nivel de vicepreşedinte. Este domnul Tudose şi îl susţinem fără rezerve dacă se va pune această problemă”, a declarat Rotaru.

Contactat ulterior de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” pentru a vedea dacă mai este interesat de fotoliul de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, fostul premier Mihai Tudose nu a dorit să comenteze prea mult subiectul. Şi acesta a precizat că încă nu s-a stabilit clar dacă vor fi sau nu alegeri la Congres, astfel că nu a dorit să îşi exprime un punct de vedere.

“Nu se ştie încă dacă vor fi sau nu alegeri. Nu mă luaţi cu «dacă»... Deocamdată nu se ştie nimic sigur şi nu vreau să fac niciun comentariu pe tema asta. O să ne exprimăm acolo, înăuntru”, a afirmat Tudose.

 

PSD-iştii se pregătesc să pună la punct un proiect de ţară pentru viitoare guvernări

Tot despre congresul extraodinar din 10 martie, preşedintele interimar al PSD Brăila a ţinut să precizeze că în mod cert se va dezbate modificarea statutului, dar şi un proiect de ţară nou, pentru alte guvernări viitoare.
“Astăzi (n.r. - vineri) avem programată Conferinţa Extraordinară Judeţeană a organizaţiei PSD Brăila, care are ca temă aprobarea listei delegaţilor la Congresul partidului. Avem şi câteva propuneri de modificări ale statutului partidului pe care le vom discuta. În mod evident vor fi şi discuţii pe marginea problematicii care se va dezbate la congres. Este adevărat că luni va fi şi un Comitet Executiv Naţional în care se va definitiva, ca să spun aşa, ordinea de zi a Congresului şi problematica, dar este limpede faptul că la Congres vor fi două puncte clare: modificarea statutului şi un proiect de ţară, dacă vreţi, de susţinere a programului de Guvernare şi a obiectivelor pe care acesta le are în vedere a fi realizate, pe de o parte. Pe de altă parte, câteva obiective strategice pe care le va gestiona şi le propune în perioada următoare PSD”, a declarat Rotaru.

Cât despre oportunitatea ca membrii social-democraţi să îşi dea din nou girul pe un proiect de ţară, în condiţiile în care există programul de Guvernare, Rotaru a a subliniat că se pune problema unor viitoare guvernări.

“M-am referit la un proiect de ţară pe care intenţionăm să îl prezentăm cu nişte obiective pe termen mediu şi lung pe care le are în vedere PSD într-o posibilă viitoare guvernare sau în alte viitoare guvernări. Nu are treabă cu programul actual. Programul acesta merge înainte. A fost adoptat inclusiv în Parlament ca program de guvernare”, a conchis senatorul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro