Corpul uman poate spune multe despre o persoana. E primul vazut de ceilalti si, de la inceputurile omenirii, a fost impodobit, modificat, marcat si decorat. Traim in si prin trupuri, iar o persoana nu poate fi imaginata separat de corpul ei. E adevarat ca Occidentul a produs separarea carteziana a mintii de corp si ca eforturile moderne de promovare a unei constiinte care sa aprecieze frumusetea interioara a produs o schimbare esentiala de mentalitate in societatea (mai degraba superficiala) americana.
In Statele Unite (si poate ca si in alte parti ale lumii), corpul a fost purtatorul primei impresii si obiectul judecatilor de valoare si aprecierii calitatii morale unei persoane. Imigrantii irlandezi erau considerati cea mai de jos clasa a Americii secolului al 19-lea si erau usor de "recunoscut" prin... nasuri. Ei au si devenit mai tirziu primii clienti ai chirurgiei estetice, intr-o incercare de a-si reforma nasurile pentru a se asemana cit mai mult cu idealul germanic. (E interesant de remarcat aici ca printre stramosii familiei mele se numara atit nemti cit si irlandezi, ceea ce indica faptul ca aceste prejudecati s-au disipat la un moment dat in cursul istoriei, numai pentru a fi inlocuite de altele). Culoarea pielii ca indicator al diferentelor culturale, morale si intelectuale este si ea un subiect mult discutat si, din pacate, bine intepenit in prejudecata, desi genele care controleaza pigmentii epidermei sint doar citeva si nu sint decit adaptari evolutive la conditiile de mediu.
Cele mai multe societati traditionale, din afara lumii occidentale, au cutume clare privitoare la insemnarea corpului, fie prin tatuaje, fie prin auto-mutilare, piercing si asa mai departe. Etica crestina a interzis insemnarea corporala, care a devenit in timp un simbol al lipsei de civilizatie, al salbaticiei si al imoralitatii, in special pentru ca a fost observat de catre exploratorii europeni la populatiile traditionale. Astazi, insa, si Vestul trece printr-un moment de revenire in forta a modei semnelor corporale. Aceasta revenire este datorata in parte constientizarii din ce in ce mai acute a unor traditii si credinte ne-occidentale, dar si renasterii culturale a societatilor traditionale, renastere care are loc pe peste tot in lume.
Pe de alta parte, vesticii spun adeseori ca sint atrasi de insemnarea pe trup si datorita laturii ei spirituale si a simbolismului care ii este asociat. E aici un fel de nostalgie pentru o spiritualitate pierduta, pentru un tip de initiere prin care trebuie sa treaca individul dintr-o societate traditioanla pentru a fi considerat a fi ajuns la maturitate. Altii spun ca vor sa fie unici si sa preia controlul asupra propriilor corpuri, pentru a respinge ceea ce marea masa considera a fi "potrivit" pentru corpul uman. Ei sint cei care vor sa isi stabileasca propriile reguli. Explicatia lor sugereaza alienare de propriile corpuri si poate fi legata de critica marxista a capitalismului, dupa care corpul este doar un mijloc de productie si nu o entitate prin care individul intra in contact cu lumea exterioara. Cei in cauza incearca sa reintroduca arta in si prin propriile corpuri, transformindu-se pe sine in sevaletul acestui demers ideologic.
Se vor afla, insa, intotdeauna dintre aceia care sa se teama de sau sa judece dupa aparente, indiferent de modul in care unul sau altul decide sa isi impodobeasca, decoreze, acopere, insemneze sau mutileze corpul. Iar fie ca hotarasti sa iti faci sau nu semne pe trup, rezultatul e tot o declaratie ideologica si o alegere politica exprimata prin modul in care arati (sint si dintre aceia care isi fac cite un tatuaj sau piercing ascuns, care sa le exprime “eul secret”). Si desi se spune sa nu judeci o carte dupa coperta, vocile tacute ale trupurilor care trec pe linga noi au multe povesti de spus.
In Statele Unite (si poate ca si in alte parti ale lumii), corpul a fost purtatorul primei impresii si obiectul judecatilor de valoare si aprecierii calitatii morale unei persoane. Imigrantii irlandezi erau considerati cea mai de jos clasa a Americii secolului al 19-lea si erau usor de "recunoscut" prin... nasuri. Ei au si devenit mai tirziu primii clienti ai chirurgiei estetice, intr-o incercare de a-si reforma nasurile pentru a se asemana cit mai mult cu idealul germanic. (E interesant de remarcat aici ca printre stramosii familiei mele se numara atit nemti cit si irlandezi, ceea ce indica faptul ca aceste prejudecati s-au disipat la un moment dat in cursul istoriei, numai pentru a fi inlocuite de altele). Culoarea pielii ca indicator al diferentelor culturale, morale si intelectuale este si ea un subiect mult discutat si, din pacate, bine intepenit in prejudecata, desi genele care controleaza pigmentii epidermei sint doar citeva si nu sint decit adaptari evolutive la conditiile de mediu.
Cele mai multe societati traditionale, din afara lumii occidentale, au cutume clare privitoare la insemnarea corpului, fie prin tatuaje, fie prin auto-mutilare, piercing si asa mai departe. Etica crestina a interzis insemnarea corporala, care a devenit in timp un simbol al lipsei de civilizatie, al salbaticiei si al imoralitatii, in special pentru ca a fost observat de catre exploratorii europeni la populatiile traditionale. Astazi, insa, si Vestul trece printr-un moment de revenire in forta a modei semnelor corporale. Aceasta revenire este datorata in parte constientizarii din ce in ce mai acute a unor traditii si credinte ne-occidentale, dar si renasterii culturale a societatilor traditionale, renastere care are loc pe peste tot in lume.
Pe de alta parte, vesticii spun adeseori ca sint atrasi de insemnarea pe trup si datorita laturii ei spirituale si a simbolismului care ii este asociat. E aici un fel de nostalgie pentru o spiritualitate pierduta, pentru un tip de initiere prin care trebuie sa treaca individul dintr-o societate traditioanla pentru a fi considerat a fi ajuns la maturitate. Altii spun ca vor sa fie unici si sa preia controlul asupra propriilor corpuri, pentru a respinge ceea ce marea masa considera a fi "potrivit" pentru corpul uman. Ei sint cei care vor sa isi stabileasca propriile reguli. Explicatia lor sugereaza alienare de propriile corpuri si poate fi legata de critica marxista a capitalismului, dupa care corpul este doar un mijloc de productie si nu o entitate prin care individul intra in contact cu lumea exterioara. Cei in cauza incearca sa reintroduca arta in si prin propriile corpuri, transformindu-se pe sine in sevaletul acestui demers ideologic.
Se vor afla, insa, intotdeauna dintre aceia care sa se teama de sau sa judece dupa aparente, indiferent de modul in care unul sau altul decide sa isi impodobeasca, decoreze, acopere, insemneze sau mutileze corpul. Iar fie ca hotarasti sa iti faci sau nu semne pe trup, rezultatul e tot o declaratie ideologica si o alegere politica exprimata prin modul in care arati (sint si dintre aceia care isi fac cite un tatuaj sau piercing ascuns, care sa le exprime “eul secret”). Si desi se spune sa nu judeci o carte dupa coperta, vocile tacute ale trupurilor care trec pe linga noi au multe povesti de spus.
