"Muzica electronică a devenit ostatica stilului pop", a declarat cu regret, pentru AFP, Liam Howlett, liderul trupei originare din Braintree, Essex (sudul Marii Britanii). El a făcut aluzie mai ales la muzica "techno" şi la DJ recunoscuţi internaţional, precum David Guetta specializaţi în „dance".
„Apreciez uneori genul pop, însă din păcate de multe ori este o chestiune comercială. Combatem acest gen, iar muzica noastră este reprezentativă în acest sens", a declarat solistul în vârstă de 43 de ani, potrivit căruia muzica trebuie să fie „ofensivă".
The Prodigy a fost revelaţia anilor 1990 cu piese obsedante şi furioase, precum „Firestarter", „Breathe" sau „Smack My Bitch Up" însoţite de videoclipuri bizare, care au incendiat întreaga planetă şi care au înscris trupa în categoria electro „hardcore" sau „big beat".
Trupa revine la 30 martie cu cel de-al 6-lea album, „The Day Is My Ennemy", care cuprinde 14 piese fidele spiritului războinic şi sumbru ce caracterizează The Prodigy. Câteva piese, precum „Nasty" sau „Wild Frontier", s-au scurs deja pe internet.
Ultimul album al grupului („Invaders Must Die", lansat în 2009) s-a vândut în 1,5 milioane de exemplare. The Prodigy a vândut de la formarea sa peste 25 de milioane de albume, potrivit site-ului revistei britanice NME, scrie agerpres.ro.