Trupa Kiss intră în afaceri cu coşciuge | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trupa Kiss intră în afaceri cu coşciuge

"Coşciugele noastre Kiss reprezintă o gamă de produse aşteptată cu nerăbdare de fanii trupei. Am primit deja cereri, chiar şi din colţuri îndepărtate ale lumii", a declarat un reprezentant al firmei.
Sicriele au fost fabricate în două variante, standard şi premium, iar firma se mândreşte cu faptul că prima versiune nu este inferioară celei de-a doua din punct de vedere al elementelor grafice proprii brandului Kiss.
Fondată în 1973 la New York, Kiss se poate lăuda cu faptul că este trupa care, în ultimii ani, şi-a împrumutat numele şi imaginea pentru cele mai multe produse, de la zeci de modele de tricouri şi până la pitici de grădină.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro