Membrii trupei "Addiction", câştigătorii marelui premiu la YouthRockFest, au filmat zilele trecute primul videoclip la piesa proprie, "New Generation". Videoclipul este realizat de Casa de Producţie Rollywood Promotion, unul dintre organizatorii festivalului desfăşurat la Costineşti, în perioada 17 - 19 august. Filmările au durat două zile şi s-au desfăşurat în diferite locaţii din Brăila. Băieţii de la "Addiction" (Cristi Dinu, chitară armonie şi voce, anul III la Liceul de Artă, Bogdan Iftode, chitară bas, anul IV la Colegiul "Murgoci", Silviu Paraschiv - chitară solo, clasa a VIII-a la Liceul "D.P. Perpessicius" şi Alex Muşat - tobe, clasa a VIII-a la Şcoala "Mihai Eminescu") au trecut peste emoţiile începutului şi au răspuns cerinţelor echipei de filmare ca nişte adevăraţi profesionişti. Adolescenţii brăileni au intrat în jocul impus de scenariu şi au interpretat piesa "New Generation" cu dezinvoltura specifică vârstei, fie că au filmat pe coverta unei ambarcaţiuni cu care au făcut o cursă pe Dunăre ori în faţa fântânii de pe Esplanadă, într-un pub, în parc sau pe faleză, în mijlocul unei găşti de motociclişti.
Clipul are în spate o poveste, din care nu puteau lipsi, desigur, personajele feminine, interpretate de 5 adolescente, însă realizatorii au dorit să păstreze misterul până la lansare. Prezent la Brăila, Viorel Stoica, preşedintele festivalului, director general al Cotyso International, nu a divulgat secretele realizării videoclipului, dar şi-a exprimat convingerea că acesta va fi bine primit de public, fiind o rampă de lansare pentru băieţii de la "Addiction", care merită să fie remarcaţi şi să facă o carieră de succes în ţară şi în străinătate.
"Aşa cum am promis la Costineşti, YouthRockFest debutează cu un videoclip pentru câştigători. De aceea ne aflăm la Brăila. Videoclipul este realizat de Casa de producţie Rollywood, care este şi partener al festivalului. Sperăm să fie un videoclip reuşit şi să oferim publicului ceea ce merită băieţii de la Brăila, adică atenţie. Având un videoclip, zicem noi bun şi foarte bine realizat aici, la Brăila, sperăm să fie primit cât mai bine de public şi, prin acest videoclip să fie remarcaţi, să aibă cât mai multe concerte, să poată să meargă la festivaluri nu doar în România, ci şi în străinătate. De asemenea, sperăm să fie remarcaţi şi de alţi compozitori care să le compună piese. Sunt tineri, au viitorul în faţă, de aceea şi YouthRockFest este alături de ei", a declarat Viorel Stoica.
YouthRockFest, în pregătiri pentru a doua ediţie
Festivalul concurs Youth Rock, organizat în Costineşti, s-a aflat la prima ediţie şi s-a înscris în seria manifestărilor adunate sub sigla Festivalului Tinereţii, care cuprinde şi alte secţiuni (muzică uşoară, muzică populară, dans clasic şi modern), aflat deja la ediţia a V-a. Organizatorii YouthRockFest sunt Rollywood Promotion, Asociaţia Culturală Daria'S şi Cotyso International, în colaborare cu Consiliul Local al Comunei Costineşti. Partener asociat al evenimentului a fost TVR2, care a înregistrat întreg concursul. Deja organizatorii au demarat pregătirile pentru a doua ediţie a festivalului, care se doreşte a fi un eveniment de referinţă, ce va reuni trupe mari, care n-au concertat niciodată în România. "Sperăm ca în 2010 să avem mai mult succes decât la prima ediţie, ştiut fiind că orice început este greu. Am demarat cu invitaţiile în străinătate, sperăm să avem, pe lângă partea de concurs, foarte multe trupe mari, aduse de afară, care n-au fost niciodată în România", a promis Viorel Stoica.
Mulţumiri din partea rockerilor de la Addiction
"Nu am fi reuşit fără sprijinul profesorului şi îndrumătorului nostru, domnul Romeo Bunea (directorul Şcolii de Artă "Vespasian Lungu"-n.n), căruia îi mulţumim pentru că ne-a fost mereu aproape", ne-a declarat Bogdan, liderul trupei. Totodată, adolescenţii au mulţumit autorităţilor locale care au fost alături de trupa "Addiction", dar şi celor care au acordat un sprijin concret la realizarea acestui videoclip. Astfel, băieţii au ţinut să-i mulţumească lui Ionuţ Badea, proprietarul celei mai luxoase ambarcaţiuni de la debarcader, pentru că le-a dat acordul să filmeze la bord, făcând chiar şi o excursie pe Dunăre împreună cu trupa şi echipa de filmare. La fel de spectaculoasă a fost şi întâlnirea cu motocicliştii, care a fost posibilă datorită lui Laurenţiu Coman, cel care a mobilizat comunitatea motocicliştilor din Brăila. Trupa mulţumeşte pe această cale celor 20 de bykeri care-au făcut posibilă o filmare de excepţie. Tot de excepţie au fost şi filmările, noaptea, în Parcul Monument, care-au fost posibile datorită Simonei Drăghincescu, directorul DAPT. Scene antrenante s-au filmat şi în pub-ul "Toate pânzele sus", o locaţie deschisă către toate manifestările artistice ale tinerilor, patronată de Adrian Duncă. Vestimentaţia "Di Nano by Syltex", machiajul (Salonul Kameea), dar şi serviciile impecabile de catering asigurate de pizzeria "La Grecu" au fost ingredientele care au făcut posibile câte 13 ore de filmări în fiecare din cele două zile pe care echipa Rollywood Promotion le-a petrecut la Brăila.