Trotuare pregătite de asfaltare și abandonate, în cartierul Vidin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trotuare pregătite de asfaltare și abandonate, în cartierul Vidin

* muncitorii firmei Micatis au plecat, la sfârșitul lunii august, să finalizeze alte lucrări care fuseseră lăsate în așteptare, pe Șoseaua Vizirului * reprezentanții Primăriei dau vina și pe ploile din ultima perioadă pentru că încă nu au fost reluate lucrările în Vidin * asta în contextul în care firma de asfaltare se confruntă și cu un deficit de forță de muncă

 

Începute în vara acestui an și abandonate odată cu sosirea toamnei, lucrările de asfaltare de pe Calea Galați ar putea fi reluate în perioada următoare, ne-a precizat, recent, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir. Cu toate acestea, însă, este imposibl de stabilit o dată certă la care vor fi demarate lucrările de modernizare a trotuarelor, scuarurilor și bordurilor din Vidin și a străzilor din cartierul Comorofca.

Contactat joi, 14 octombrie, directorul executiv al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, ing. Marius Termegan, a precizat că nu poate face promisiuni, câtă vreme plouă, iar asfaltul - deși are în jur de 180 grade C atunci când este turnat - nu poate face ”casă bună” cu ploaia. ”Pe lângă toate acestea, lucrările sunt îngreunate de diferite probleme apărute pe parcurs - de genul celei de la Piața Concordia (în stația de autobuz, unde se tot încearcă să se dea o pantă de scurgere corespunzătoare n.n.) - și executantul lucrărilor trebuie să păstreze o parte din oameni și pentru asfel de situații. Vă pot spune, însă, că nu vom relua lucrările în Vidin până când nu vom termina cu Șoseaua Vizirului”, a precizat sursa citată.

Până la finele lunii august, lucrătorii firmei ”Micatis” SRL Brăila au decopertat trotuarele și au refăcut bordurile în cartierul Vidin, de la Cimitirul ”Sf. Dumitru” și până la intersecția Calea Galați cu Eroilor. Au mai rămas, însă, porțiuni de trotuar și borduri neterminate pe o distanță de câteva zeci de metri, începând de la fostul Liceu Progresul. Se află, de asemenea, în derulare lucrări de modernizare a străzilor din cartierul Comorofca.

Pe parcurs, au apărut tot felul de probleme, cum ar fi guri de canalizare astupate de ani de zile. În plus, nu de puține ori, zonele care au fost decopertate de angajații ”Micatis” SRL sunt transformate în gropi de gunoi în care oamenii străzii își aruncă pachetele de țigări goale, resturile de mâncare primită de pomană sau paharele de cafea.

Pe de altă parte, volumul de lucrări de asfaltare a fost unul uriaș: se lucra, concomitent, pe străzile din cartierele Pisc, Brăilița, Comorofca, Vidin, Viziru și Lacu Dulce - iar firma care execută modernizarea străzilor și a trotuarelor duce o acută lipsă de forță de muncă.

Fapt lăudabil, au fost reabilitate bordurile și au fost asfaltate trotuarele din zona Străzii Ulmului, în fața Cimitirului ”Sf. Dumitru” (pavoazat, de curând, cu 40 de panouri de dimensiuni mari înfățișând etniile Brăilei), la Biserica ”Sf. Cuv. Antonie”, Direcția Sanitar-Veterinară și Magazinul Lidl Vidin, iar lucrătorii și utilajele firmei executante au ajuns până la intersecția Calea Galați cu Eroilor, pregătind terenul pentru turnarea asfaltului. S-au oprit, însă, la fostul Liceu Progresul, respectiv blocul 18 de pe Calea Galați, acolo unde au fost deja realizate alveole pe lângă spațiile verzi și a fost nivelat terenul. A fost pusă și piatra (macadamul), însă muncitorii au abandonat brusc lucrările și au plecat să lucreze pe Șoseaua Vizirului.

”Executantul și-a stabilit ca prioritate finalizarea lucrărilor deja începute, pentru că duce lipsă de lucrători calificați”, preciza directorul executiv al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, la finele lunii august a.c. Așa stând lucrurile, brăilenilor care locuiesc pe Calea Galați, în cartierul Vidin, nu le rămâne altceva de făcut decât să se roage să nu mai plouă și să fie finalizate lucrările de pe Șoseaua Vizirului, până nu vine înghețul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro