• Daniela-Andreea Crețu a primit Marele Premiu vineri, 9 decembrie, la Casa Tineretului • au evoluat 45 de concurenți din Brăila, Bacău, București, Constanța, Doicești-Dâmbovița, Focșani, Galați, precum și din Cîșlița-Prut (Cahul, Republica Moldova) • au prezentat recitaluri interprete consacrate ale muzicii populare românești și absolvenți ai Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” • au evoluat, de asemenea, Grupul vocal „Flori dunărene” și Formația de dansuri populare „Flori de Bărăgan”
Concursul Național de Muzică Populară pentru Copii „Dunărea mea”, desfășurat vineri, 9 decembrie, la Casa Tineretului, și organizat de Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila, și-a desemnat câștigătorii.
În urma deliberărilor membrilor juriului, Marele Premiu și Trofeul primei ediții a Concursului „Dunărea mea” au fost câștigate de Daniela-Andreea Crețu, în vârstă de 15 ani, de la Centrul Cultural Vrancea – Școala Populară de Arte Focșani, îndrumată de prof. Maria Murgoci. Acestea i-au fost înmânate câștigătoarei de Ionuț-Ciprian Dobre, vicepreședinte al Consiliului Județean Brăila.
În urma preselecției la care s-au înscris 50 de concurenți din toată țara, au fost admiși pentru etapa finală a primei ediții a Concursului Național de Muzică Populară pentru Copii „Dunărea mea” 45 de copii din Brăila, Bacău, București, Constanța, Doicești-Dâmbovița, Focșani, Galați, precum și din localitatea Cîșlița-Prut, Cahul, Republica Moldova.
Potrivit conducerii Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, palmaresul primei ediții a Concursului „Dunărea mea”, inițiat la propunerea lui Gheorghe Chitaru (expert în cadrul instituției organizatoare și mare iubitor de folclor), este următorul:
Grupa 6-9 ani: Premiul I: Donici Carina-Maria-Delia (Bacău); Premiul II: Bularu Maria-Ionela (Cîșlița-Prut, Cahul, Republica Moldova); Premiul III: Moțpan Gabriela-Samira (Brăila); Mențiuni: Cojocaru Nicolas-Andrei (Bacău); Gavriliu Nicolas-Andrei (Galați); Țubuc Sara-Maria (Brăila).
Grupa 10-12 ani: Premiul I: Ivan Robert-Ioan (Brăila); Premiul II: Stan Ioan-Dragoș (Brăila); Premiul III: Orășanu Giulia (Brăila); Mențiuni: Istrate Maria-Nectaria (București); Cojocaru Ariana-Parascheva (Bacău); Ciortan Delia-Mirela (Galați).
Grupa 13-15 ani: Premiul I: Mirică Iuliana-Bianca (Brăila); Premiul II: Hodea Daria-Maria (Bacău); Premiul III: Moisă Grigorie (Galați); Mențiuni: Constantinescu Mirela (Brăila); Ceolacu Sara-Nicoleta (Brăila); Şerbu Andreea (Brăila); Țigănuș Diana-Andreea (Brăila);
Grupa 16-18 ani: Premiul I: Nuțu Diana-Valentina (Brăila); Premiul II: Sandu Andra-Cristina (Brăila); Premiul III: Stan Maria-Alexia (Brăila); Mențiuni: Mihoci Irina (Brăila); Lupu Oana-Verginica (Brăila).
Premiile și mențiunile au fost răsplătite cu diplome, flori și sume de bani. De asemenea, profesorii îndrumători au primit diplome de merit, iar concurenților nepremiați li s-au oferit diplome de participare. Toți tinerii interpreți prezenți pe scena Casei Tineretului au primit, la final, pachete cu dulciuri.
Juriul concursului a fost compus din personalități marcante ale muzicii populare românești și profesori de specialitate: președinte - Daniela-Roxana Gibescu (doctor etnomuzicolog, specialist Casa de discuri Electrecord România), Maria Murgoci (solistă și manager al Ansamblului folcloric „Țara Vrancei” Focșani), Ion Chiciuc (dirijor, consultant artistic, director al Ansamblului folcloric „Doina Covurluiului” Galați), Marieta Ion (solistă a Ansamblului folcloric „Doina Covurluiului” Galați și profesor în cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila) și Viorel Toader (director artistic al concursului și profesor în cadrul Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila).
După concurs, au susținut microrecitaluri interprete consacrate ale muzicii populare românești (Maria Murgoci și Marieta Ion), tineri interpreți, absolvenți ai Școlii Populare de Arte Brăila (solista Nicoleta Ghelase, naistul Cristian Andrei, solista Denisa Negoiță), Grupul vocal „Flori dunărene” (coordonat de Marieta Ion) și Formația de dansuri populare „Flori de Bărăgan”, de la Secția externă Dudești-Tătaru (coordonată de Marcela Crăciun).