Trimis la închisoare pentru pornografie infantilă. Partide de amor cu o minoră, transmise live | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trimis la închisoare pentru pornografie infantilă. Partide de amor cu o minoră, transmise live

* bărbatul din Însurăței care anul trecut ar fi distribuit live, pe o rețea de socializare, materiale video reprezentând un act sexual cu o minoră a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare * soluția a fost dată de Tribunalul Brăila, la data de 7 octombrie, însă nu este definitivă

 

 

 

 

Filmele porno reprezentând un act sexual cu o minoră transmise pe o rețea de socializare l-au costat scump pe un brăilean. Individul acuzat de pornografie infantilă și act sexual cu o minoră a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare, sentința fiind dată de Tribunalul Brăila, la data de 7 octombrie.

Bărbatul de 31 de ani din Însurăței a fost depistat în luna mai de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Bărbatul a fost arestat preventiv, însă între timp a reușit să scape, fiind cercetat acum sub control judiciar. Prima instanță l-a trimis acum la închisoare, însă sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Galați, unde se va da condamnarea finală.

Soluția Tribunalului Brăila este următoarea: “Condamnă pe inculpatul I. C. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă. Condamnă pe inculpatul I. C.  la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. Contopește pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta sentință de 3 ani închisoare și 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă 4 luni reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 4 luni de închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă durata reținerii și a arestării preventive din perioada 24.05.2021-23.06.2021 inclusiv. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat care vor fi utilizate pentru obținereași stocarea în cadrul Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. Constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul I. C. prin incheierea pronunțată la data de 23.06.2021 de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Galați, măsură pe care o menține pe o durată de 60 de zile, cu începere de la data de 07 octombrie 2021 până la data de 05 decembrie 2021 inclusiv. Menține în sarcina inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar: să se prezinte la instanța de judecată; să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea”.

După cum au stabilit judecătorii, pe timpul controlului judiciar, inculpatul I.C. nu are voie să părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței. Acesta nu trebuie să dețină, să folosească sau să poarte arme. În plus, el nu are voie să se apropie de persoana vătămată la mai puțin de 100 de metri, sau să comunice cu aceasta, direct sau indirect. Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila - Biroul Supraveghere Judiciară. În cauză poate fi formulat apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

Acuzațiile procurorilor

 

După cum au stabilit anchetatorii, în octombrie anul trecut, bărbatul din Însurăței ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră și a filmat totul, ba chiar a distribuit materiale pe rețeaua de socializare.

Într-un comunicat transmis în luna mai de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila se arăta faptul că, în urma investigațiilor desfășurate, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și procurorii DIICOT din Brăila au identificat un bărbat bănuit de pornografie infantilă și act sexual cu un minor. “Bărbatul de 31 de ani din orașul Însurăței este bănuit că, în cursul lunii octombrie 2020, ar fi distribuit live, pe o rețea de socializare, mai multe materiale video, reprezentând un act sexual pe care l-ar fi întreținut cu o minoră”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

La data de 24 mai, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea pe bază de ordonanță a bărbatului, iar Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă a acestuia.

La jumătatea lunii iunie, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul I. C. trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT, fiind menținută măsura arestului preventiv luată față de inculpat pe o durată de 30 de zile, până la data de 14 iulie.

Numai că, în urma contestației formulate în cauză, inculpatul a fost eliberat din arest prin decizie a magistraților instanței superioare. “Admite contestația formulată de inculpatul I. C.. Desființează încheierea de ședință din data de 15.06.2021, pronunțată de Tribunalul Brăila și, în rejudecare: înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului I. C., cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”, este soluția dispusă de Curtea de Apel Galați la ședința din 23 iunie.

La sfârșitul lunii august, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro