Sfântul Ştefan a fost iudeu de neam, din seminţia lui Avraam, şi a pătimit în primul secol de la Hristos, pe vremea Sfinţilor Apostoli. La acea vreme, mărindu-se numărul creştinilor (după întemeierea Bisericii) şi crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri, Apostolii au ales şapte bărbaţi “plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”. Aceştia aveau menirea să slujească în cadrul slujbelor religioase şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune (de obşte). Primul dintre aceştia a fost Ştefan. Ceilalţi diaconi au fost: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl au diaconii în zilele noastre. Ei predicau Cuvântul Evangheliei, îi botezau pe cei credincioşi şi ajutau conducerea Bisericii Creştine din Ierusalim.
Sfântul Arhidiacon Ştefan cunoştea foarte bine Scriptura şi Îl propovăduia cu multă putere pe Iisus Hristos. Plini de răutate, saducheii şi fariseii au pus nişte bărbaţi să spună că L-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a Lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în faţa sinedriului, Ştefan i-a înfruntat cu mult curaj pe judecători, iar aceştia au cerut să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Stefan a avut o viziune: L-a văzut pe Hristos stând de-a dreapta Lui Dumnezeu. Şi a zis Sfântul Ştefan: “Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta Lui Dumnezeu!” (vezi Faptele Apostolilor)
Pentru că, la acea vreme, exista obiceiul ca cei omorâţi cu pietre să nu fie înmormântaţi în cavoul familiei, se crede că Sfântul Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415. Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan, cel dintâi martir al Bisericii Lui Hristos, este primul model de jertfă creştină.
