* polițiștii brăileni i-au identificat pe vrâncenii care, în noaptea de 7 ianuarie, ar fi pătruns în interiorul unei societăți din municipiul Brăila și au sustras nouă telefoane, de valoare considerabilă * cei trei bărbați sunt arestați în alte cauze
Hoții de la Vrancea au fugit cu nouă telefoane mobile dintr-un magazin din Brăila. Polițiștii brăileni le-au dat de urmă.
În cursul zilei de luni, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale, în urma activităților desfășurate, au identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani și doi tineri în vârstă de 17 și 19 ani, toți din județul Vrancea, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt. “În fapt, s-a stabilit că cei trei bărbați, în noaptea de 7 ianuarie 2022, în jurul orei 01:50, ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Brăila de unde ar fi sustras nouă telefoane mobile, în valoare totală de peste 30.000 lei”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Prejudiciul a fost parțial recuperat de polițiști, cercetările fiind continuate în cadrul dosarului penal întocmit la nivelul Biroului Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii au precizat faptul că, în prezent, cei trei bărbați sunt arestați în alte cauze.