Trei puncte mari aduse de golgeterul Nelu Bucă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei puncte mari aduse de golgeterul Nelu Bucă

Partida de la Galaţi nu a fost una spectaculoasă, ci una de luptă între două echipe care şi-au dorit cu ardoare victoria, iar după 90 de minute brăilenii au fost cei care şi-au văzut obiectivul realizat.
Prima repriză nu a fost prea bogată în acţiuni de poartă, iar cea mai clară dintre ele a fost cea a oaspeţilor şi s-a derulat în minutul 34. CF Brăila a beneficiat de o lovitură liberă indirectă, Moldoveanu a pasat spre Bosoi, iar colegul lui din defensivă a trimis mingea în bara din stânga a porţii apărate de Abraham.
Cei care au creat prima fază periculoasă a meciului au fost însă gazdele, care în minutul 9 au iniţiat un contraatac, dar Nicolici a intrat în unghi şi a şutat departe de ţinta dorită. Replica brăilenilor a venit după numai patru minute, însă portarul gălăţean a trimis mingea in extremis, peste poartă, după un şut al lui Stăncioiu.
În această repriză satelitul Oţelului s-a apărat departe de propriul careu şi a mai iniţiat două contraatacuri, la primul Ginghină a centrat în careu, mingea reluată cu capul de Nicolici a trecut la o palmă de vinclul porţii brăilene, iar la al doilea, cel derulat în minutul 31, Anton a ieşit foarte bine la marginea careului mare şi a degajat mingea din faţa lui Nicolici.
Brăilenii au ieşit mult mai motivaţi de la cabine şi-au dominat categoric adversarii în repriza a doua. În minutul 46, după un corner, Gurguiatu a trecut pe lângă deschiderea scorului, câteva minute mai târziu şi Pungă le-a creat emoţii gălăţenilor după care, Olenic (min. 57), de la doar 2-3 metri nu a reuşit să trimită mingea în plasa porţii gălăţene.
Pe fondul dominării oaspeţilor, gazdele au iniţiat un contraatac în minutul 68, Nicolici a rămas faţă în faţă cu Anton, însă portarul brăilean a avut o intervenţie inspirată şi a evitat golul.
Formaţia vizitatoare s-a masat din nou cu întreg efectivul în jumătatea adversă de teren şi, după o nouă ratare a lui Olenic, în minutul 81, golgeterul Nelu Bucă a îndeplinit o simplă formalitate după o centrare perfectă a lui Bosoi şi CF Brăila a mai bifat un succes important în drumul său spre Liga a II-a.
Oţelul II a încheiat meciul în inferioritate numerică după ce în minutul 71, Ginghină a văzut cel de-al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.
În urma acestei victorii CF Brăila s-a distanţat la cinci puncte de CS Panciu pentru că principala contracandidată la promovare a brăilenilor a pierdut cu 1-0 partida disputată la Ceahlăul II Piatra Neamţ.

CF Brăila: Anton - Bosoi, Olenic, Gurguiatu, Moldoveanu - Iosofache, Pânzaru, Stăncioiu (min. 63: Badea), Ndigwe (min. 92: Necoară) - Cazan (min. 46: Pungă), Bucă (min. 85: Panait).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro