Trei persoane au murit după ce o bancă din Atena a fost incendiată de protestatari, relatează CNN.
Grecia este paralizată de o grevă naţională şi este practic ruptă de restul lumii. Zborurile spre şi dinspre Grecia au fost consemnate la sol, trenurile şi feriboturile şi-au suspendat cursele şi sunt afectate şi spitalele şi şcolile.
Greva este un protest faţă de noile măsuri draconice de austeritate. Poliţia a spus că 20.000 de oameni au ieşit în stradă în Atena. Circa 60 de persoane au încercat să treacă de un cordon al poliţiei din faţa Parlamentului. Protestatarii au aruncat cu pietre în poliţişti, care au făcut uz de gaze lacrimogene.