• geanta cu bani se afla într-un vehicul parcat în oraş, iar adolescenţii au dat lovitura la sfârşitul lunii ianuarie • poliţiştii i-au identificat pe suspecţii de furt
O borsetă plină cu bani a dispărut dintr-un autoturism aflat pe raza oraşului Ianca. Poliţiştii i-au prins pe suspecţi.
La data de 11 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca i-au identificat pe trei minori, toţi din oraşul Ianca, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt.
“În fapt, în ziua de 28 ianuarie 2020, în jurul orei 13.30, cei trei tineri ar fi sustras din interiorul unui vehicul, parcat pe raza oraşului Ianca, o borsetă în care se afla suma de 3.880 lei”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
După depistarea suspecţilor de furt, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei reclamante. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.