În reuniunea a şaptea, penultima a Campionatului Naţional de nataţie rezervat copiilor cu vârste între 11 şi 13 ani, reprezentanţii Liceului cu Program Sportiv au cucerit două medalii.
Cel mai în formă înotător brăilean, Emil Roşianu, a devenit campion naţional cu ştafeta 4X100 liber a băieţilor de 12 ani, alături de Claudiu Curte, George Călin şi Gabriel Cange, şi vicecampion la 100 m spate.
Tot duminică dimineaţă, Oana Durbacă s-a clasat a 4-a la 100 m fluture în concursul fetelor de 12 ani, Bogdan Preda a încheiat cursa de 400 m liber, băieţi 13 ani, pe poziţia a 5-a, Claudiu Stroe a obţinut locul al 9-lea la 200 m bras, iar reprezentantul CSM-ului, Alexandru Beciu, a sosit al 6-lea la 50 m spate, băieţi 11 ani.
După penultima reuniune, LPS ocupa locul al 5-lea, iar CSM pe al 29-lea în clasamentul pe cluburi.
După-amiază, în ultima reuniune a naţionalelor, Emil Roşianu a obţinut locul al 3-lea la 200 m mixt, colegul lui de la LPS, Gabriel Cange, pe al 4-lea, în timp ce Bogdan Preda s-a clasat al 8-lea la 200 m mixt, rezultate în urma cărora LPS-ul a urcat un loc în clasamentul general al cluburilor, ocupând, în final, poziţia a 4-a. CSM a obţinut locul al 30-lea din 46 de grupări sportive prezente la competiţia de la Brăila.