Etapa naţională a olimpiadei de fizică a confirmat anul acesta că brăilenii sunt foarte bine pregătiţi. Ei au reuşit să obţină opt medalii şi două menţiuni, o performanţă demnă de toată lauda.
Cu medalii de aur au fost recompensaţi elevii: Radu Andrei din clasa a VIII-a de la Colegiul "Bălcescu", prof. Aurelia Stroe, Răzvan Neacşu, elev în clasa a IX-a la aceeaşi şcoală, prof. Liviu Arici, şi Maria Ţigănoiu, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala "Mihai Eminescu", prof. Maria Neicu. "A fost puţin mai complicat la proba practică. Şi la proba teoretică a fost interesant, mai greu decât la faza judeţeană. Problema este că dacă la anul se vor da toate olimpiadele în aceeaşi zi va trebui să aleg o singură olimpiadă şi chiar nu voi şti ce să aleg. Cel mai bine ar fi cupleze în aceeaşi zi o olimpiadă de real cu una de uman şi astfel ar avea şanse elevii să participe la toate olimpiadele la care vor", îşi doreşte Radu Andrei. Şi Răzvan Neacşu a fost luat prin surprindere de proba practică, dar faptul că s-a dat numai optică l-a bucurat, pentru că este un domeniu care-i place. Nu a reuşit să ia mai multe puncte pentru că nu a avut timp, au fost doar trei ore şi i s-au părut insuficiente pentru tot ce au avut de făcut. "A fost destul de greu, dar nu imposibil de rezolvat. La una dintre probleme au fost foarte multe calcule, ecuaţii complicate, dar până la urmă am reuşit să rezolv", a mărturisit fericită Maria Ţigănoiu.
Cu medalii de argint s-au întors de la concurs alţi doi elevi de la Colegiul "Bălcescu", Andreea Popa, clasa a XI-a, prof. Nicu Cârâc şi Liviu Arici, Marius Ignat, clasa a VII-a, prof. Gabriela Mitache, Florin Moraru şi Liliana Iacob, şi unul de la Şcoala "M. Eminescu", Adrian Dinu, clasa a VIII-a, prof. Maria Neicu. "A fost frumos, mai ales la proba practică pentru că ne-au lăsat să ne jucăm pe calculator, a fost ceva ingenios, dar dificil. Trebuia să observăm mici diferenţe de timp între sunete. La proba teoretică au fost două probleme obişnuite şi una mai ciudăţică, dar am reuşit să mă descurc", concluzionează fericită Andreea Popa. Marius Ignat a explicat că a fost mai uşor la proba practică, deşi nu se aştepta la acest rezultat. La teorie a fost destul de greu, a rezolvat câte ceva la fiecare şi a reuşit să ia medalie de argint. Destul de uşor i s-a părut şi lui Adrian Dinu, mai ales că nu s-a dat nimic din electricitate, domeniu care i s-a părut mai dificil. La proba teoretică au fost destul de grele problemele şi a reuşit să se remarca datorită rezultatului bun de la proba practică.
Cele două medalii de bronz au fost cucerite de alţi doi elevi de la Şcoala "Mihai Eminescu", îndrumaţi tot de profesoara Maria Neicu, Mihai Vârgolici şi Cristian Mihălceanu, ambii elevi în clasa a VI-a. Mihai Vârgolici a spus că a început studiul fizicii din acest an, i-a plăcut şi a reuşit să obţină un rezultat bun la proba practică, ceea ce l-a salvat. Problemele de final au fost destul de dificile. "La proba practică a fost mai uşor, dar am şi lucrat mult cu doamna profesoară. La proba teoretică au fost problemele mai greu de înţeles, cuvinte mai neobişnuite, dar sunt fericit că am luat o medalie şi vreau să iau mai mult la anul", speră Cristian Mihălceanu. Menţiunile de onoare au revenit elevilor de la Şcoala "Mihai Viteazul", Alexandru Crăcan, clasa a VII-a, şi Nicolae Bănică, clasa a VI-a, ambii îndrumaţi de prof. Liliana Iacob. "Mai dificil mi s-a părut la proba teoretică pentru că nu am fost suficient de atent şi am greşit. Nu am verificat suficient de bine ceea ce am făcut, pentru că m-am grăbit", a recunoscut Nicolae Bănică. Aceleaşi probleme, de neatenţie, l-au dat înapoi şi pe Alexandru Crăcan, însă la anul vrea să obţină şi el mai mult.