Trei mașini incendiate și distruse în totalitate, pe strada Ceahlăului din cartierul Chercea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei mașini incendiate și distruse în totalitate, pe strada Ceahlăului din cartierul Chercea

* în noaptea de 2 spre 3 iulie, un bărbat a anunțat că a izbucnit un incendiu la trei autoturisme, care se aflau parcate, acesta extinzându-se și la gardul unui imobil * pompierii au intervenit și au lichidat incendiul, cele trei autovehicule fiind distruse în totalitate * polițiștii fac cercetări pentru identificarea persoanelor vinovate de săvârșirea faptei

 

 

 

Mașini distruse după o incendiere în miez de noapte. Pompierii au stins incendiul, iar polițiștii fac cercetări pentru a da de urma celor vinovați.

În noaptea de 2 spre 3 iulie, în jurul orei 02:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că pe strada Ceahlăului ar fi izbucnit un incendiu la trei autoturisme. ”Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că un incendiu ar fi cuprins trei autoturisme ce se aflau parcate, acesta extinzându-se și la gardul unui imobil. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dunărea Brăila au intervenit și au lichidat incendiul, cele trei autovehicule fiind distruse în totalitate, iar gardul imobilului în proporție de 15%, fără a exista victime omenești”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Potrivit polițiștilor, din primele verificări efectuate se pare ca autovehiculele ar fi fost distruse prin incendiere, cercetările fiind continuate de polițiști pentru clarificarea situației de fapt și identificarea persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro