• George Popârlan s-a clasat pe locul al doilea la U11 • Bianca Chiriac şi Dănuţ Tănase şi-au adjudecat locul al treilea la U13
La ediţia 2018 a turneului internaţional amical de judo Memorialul Oneşti au participat peste 350 de judoka cu vârste între 10 şi 16 ani, din Bucureşti, Ploieşti, Iaşi, Bacău, Oneşti, Galaţi, Brăila, Vaslui, Suceava, Focşani, Târgu Secuiesc, Roman, Fălticeni, Gura Humorului dar şi din Republica Moldova.
Iar printre personalităţile sportive comemorate de organizatori s-a regăsit şi Dumitru Constantin, fost sportiv şi antrenor la CSM Borzeşti până în anul 1985 când a venit la CSM Brăila, acesta fiind tatăl actualei antrenoare a clubului brăilean, Carmen Consantin.
CSM Brăila a participat cu patru sportivi şi trei dintre ei au urcat pe podium.
George Popârlan s-a clasat pe locul al doilea la U11, categoria 50 kg, iar Bianca Chiriac la categoria 32 kg şi Dănuţ Tănase, la categoria 30 kg, şi-au adjudecat locul al treilea la U13.
Alexandru Poetaşu, la U15 nu a reuşit să ajungă pe podiumul de premiere.
“Rezultatele au fost bune, trei clasări pe podium şi mai multă experienţă pentru sportivi. A fost ultimul concurs de pregătire la judo din acest an şi l-am trecut cu bine”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.