Trei interpelari la primul ministru si un memoriu la ministrul Administratiei si Internelor, cu acelasi rezultat: ZERO | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei interpelari la primul ministru si un memoriu la ministrul Administratiei si Internelor, cu acelasi rezultat: ZERO

In urma articolelor critice din ultimul timp, la adresa autoritatilor locale, dar mai ales a parlamentarilor din mandatul 2000-2004 precum si a celor actuali, cu privire la eforturile acestora de a recupera mia de hectare de la Galati, liderul democrat Horia Vasioiu ne-a trimis un rezumat al tuturor demersurilor pe care, in calitate de deputat si presedinte al Organizatiei Judetene a Partidului Democrat, le-a facut pentru abrogarea HG 512/2002. "Acest lucru va dovedi cititorilor dumneavoastra si alegatorilor, modul constant in care ne-am preocupat de aceasta problema", isi justifica Vasioiu demersul sau. Intr-adevar, din punct de vedere cronologic se observa o preocupare constanta a parlamentarului democrat cu privire la reinstaurarea legalitatii in zona cartierului "Dimitrie Cantemir". "Consider inacceptabil modul in care o lege organica - Legea nr.2/1968 - ce stabileste impartirea administrativ teritoriala a tarii a fost incalcata cu dispret de o Hotarire de Guvern, drept pentru care va rog, din nou, sa analizati situatia si sa propuneti Guvernului anularea HG 512/ 2002 si revenirea celor 1000 de hectare la proprietarul de drept, judetul Braila", a insistat deputatul Vasioiu pe linga premier, in cea de a doua interpelare, inregistrata pe 8 noiembrie 2005. La prima interpelare, din 19 aprilie 2005, Tariceanu a raspuns evaziv ascunzindu-se dupa litigiul in instanta, initiat de Agrozootehnica Vadeni. La cea de a doua interpelare premierul a recunoscut: "conform principiului autonomiei locale si al descentralizarii, Guvernul nu poate lua initiativa scoaterii unui teren din administrarea unei autoritati publice locale", dind indicatii ca autoritatile brailene sa initieze un "proiect de act normativ cu un obiect de reglementare care se circumscrie propunerii dumneavoastra, iar Ministerul Administratiei si Internelor va intreprinde demersuri in vederea promovarii acestuia, cu respectarea procedurilor legale la nivelul Guvernului".
La insistentele lui Vasioiu din a treia interpelare, din data de 13 iunie 2006, primul ministru da acelasi raspuns cerind autoritatilor locale sa se implice. Ulterior, Vasioiu a depus un memoriu in atentia lui Vasile Blaga, pe atunci ministrul Administratiei si internelor in care a reluat toata problematica, rugindu-l sa intervina. Blaga a raspuns la fel ca Tariceanu, cum ca autoritatile brailene trebuie sa initieze un proiect de hotarire. Asa a ajuns Vasioiu cu o adresa in atentia prefectului Nicolae Mitroi, inregistrata la data de 2 noiembrie 2006 in care parlamentarul expunea toate aceste demersuri incheind astfel: "Tinind cont de toate acestea, va rog, domnule prefect, ca impreuna cu Consiliul Judetean Braila sa fiti initiatorii unui proiect de hotarire de guvern prin care HG 512/2002 sa fie abrogata, iar cele 1000 de hectare sa revina acolo unde le este locul potrivit legii". Ei bine, nici pina astazi prefectul n-a dat nici un raspuns.
In continuare, consilierii judeteni ai PD au depus, cu adresa 58/28.02.2007, la Consiliul Judetean, un Proiect de Hotarire de Guvern in vederea abrogarii HG nr. 512/2002. "Pina acum, presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a refuzat introducerea pe ordinea de zi a sedintelor CJ a respectivului document", asa isi incheie deputatul Vasioiu sinteza demersurilor pe care le-a intreprins in legatura cu mia de hectare furata Brailei.
Reamintim ca presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, impreuna cu prefectul Nicolae Mitroi au ales calea discutiilor cu Galatiul, abia cind au vazut ca sint pacaliti hotarindu-se sa actioneze in instanta cerind anularea autorizatiilor emise in zona de autoritatile galatene. Cu alte cuvinte, au ales alta cale decit cea propusa de democrati.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro