* astăzi, în jurul orei 15.00, jandarmii aflați în serviciu i-au observat pe cei trei tineri care se fotografiau in timp ce consumau alcool * asupra unuia dintre tineri a fost găsit un pliculeț ce conținea o substanță albă de tip cristal
Trei tineri au făcut un selfie cu sticla de bere în fața sediului Jandarmeriei Brăila. Gestul i-a dat de gol pe cei trei frați, care aveau asupra lor băuturi alcoolice și substanțe susceptibile a fi interzise.
Totul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 15.00, când jandarmii aflați în serviciu i-au observat pe cei trei tineri care se fotografiau in timp ce consumau alcool. La vederea forțelor de ordine, una dintre persoane a încercat să fugă, dar a fost oprită de jandarmi și condusă la sediu. “În urma verificărilor, asupra unuia dintre tineri a fost găsit un pliculeț ce conținea o substanță albă de tip cristal. «Fotografia» celor trei frați, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Brăila.
În acest caz, verificările sunt continuate de instituțiile abilitate.