• Ciucureanu şi Banyoi, de la Dacia Unirea, şi Alpărean, de la Victoria Traian, merg, pe 5 martie, la acţiunea lotului de la Buftea
Trei fotbalişti născuţi în anul 2000, Costin Ciucureanu şi Andrei Banyoi care activează la Dacia Unirea, precum şi Georgian Alpărean, de la Victoria Traian, au fost urmăriţi în mai multe partide de către Cristea Rusu, referent zonal al Departamentului de Scouting al Federaţiei Române de Fotbal, iar pe 5 martie vor merge la Bucureşti la o convocare a naţionalei U18.
“La iniţiativa lui Ion Georlgău, mai mulţi jucători născuţi în 2000 au fost urmăriţi de specialişti la nivel naţional, iar printre ei figurează şi aceşti trei fotbalişti. Ciucureanu, care este mijlocaş de bandă sau mijlocaş în spatele vârfurilor, a fost urmărit în 13 meciuri, atacantul Banyoi, în 9 jocuri, iar Alpărean, de la Victoria Traian, a fost observat în 10 partide. Ei vor merge pe data de 4 martie la Centrul Naţional de Pregătire al FRF de la Buftea, iar a doua zi, între orele 10.00 şi 15.00, vor susţine partide amicale. Proiectul îi aparţine lui Ion Georlgău şi are ca obiectiv final formarea naţionalei U18. Sper ca şi aceşti jucători ai noştri să facă o figură frumoasă, pentru că au calităţi”, ne-a declarat Cristea Rusu, referent zonal al Departamentului de Scouting al Federaţiei Române de Fotbal.