Noutatea de la bac
Bacalaureatul 2009 vine cu o noutate faţă de anii trecuţi. La proba orală elevii primesc texte la prima vedere şi trebuie să răspundă la câteva întrebări: cine emite mesajul, din ce perspectivă, cu ce intenţie, care este structura, compoziţia, mesajul textului - adică identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative. De asemenea, ei trebuie să construiască o interpretare, să emită o opinie argumentată despre aspecte evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideilor exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile care se conturează.
Cadrele didactice examinatoare au constatat că elevii se descurcă mai bine decât anul trecut. "Elevii s-au descurcat mai bine decât în anii trecuţi, itemii sunt mai adaptaţi textului, iar rezultatele sunt mai bune", a precizat prof. Adrian Simion, profesor examinator la centrul de la Colegiul "Ana Aslan". La centrul de examinare de la Colegiul "Murgoci", preşedintele comisiei, prof. dr. Aurelia Stroe, a precizat că nu au fost probleme şi s-au dat note frumoase. La rândul lor, candidaţii au spus că profesorii din cele patru subcomisii nu au fost exagerat de exigenţi, că au evaluat în favoarea lor.
Şi la centrul de la "Bălcescu" s-au luat note frumoase. Unii au fost nemulţumiţi pentru că au primit note mai mici decât şi-ar fi dorit, dar recunoşteau că nu au ştiut să răspundă cum trebuia. "Din punct de vedere organizatoric, totul a fost foarte bine, nu am avut niciun fel de probleme. Copiii sunt foarte bine pregătiţi, nu am auzit pe nimeni care să nu ştie să răspundă. Am fost impresionat şi de ţinuta candidaţilor, unii chiar au venit în ţinute elegante, demonstrând respect pentru examen", a precizat lect. univ. dr. Cristian Pîrghie de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava.
La centrul de examinare de la "Neniţescu" nu picase niciun candidat până ieri după-amiază, însă notele au fost diverse, s-au luat şi note de cinci, dar şi note maxime. Câţiva candidaţi de la Grupul Şcolar "Brâncuşi" au spus că nota depinde şi de noroc, dacă picai pe subiect sau nu, dar şi de exigenţa comisiei. O candidată fusese mulţumită de notă şi de cum a decurs evaluarea, în timp ce alta era supărată şi considera că profesorii au fost prea exigenţi cu ea, că nu era o elevă de şase. Preşedintele comisiei, Ionel Boanfă, cadru didactic de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, a apreciat că examenul s-a desfăşurat în prima zi foarte bine, cu toate că au avut de rezolvat câteva probleme mai delicate apărute din cauza unor probleme personale ale candidaţilor. "Unii mai întârzie faţă de ora planificată şi atunci mai intră ceilalţi, programaţi mai târziu, alţii nu se prezintă, dar, în general, nu am avut probleme de nerezolvat. O candidată are, din păcate, un deces în familie şi a cerut voie să se prezinte astăzi la examen şi nu mâine, cum era programată şi am acceptat. Notele au fost şi mai mici, şi mai mari, însă cei care iau note mari sunt mai entuziaşti", a declarat preşedintele comisiei, Ionel Boanfă.
Proba orală de limba şi literatura română se încheie astăzi, iar pe 24 şi 25 iunie urmează proba orală la limbile moderne - engleză, franceză, germană şi rusă. Vineri se va susţine proba scrisă la limba şi literatura română, iar luni, 29 iunie, proba obligatorie a profilului, la matematică, istorie sau geografie. Pe 1 iulie se dă proba la alegere dintre disciplinele din aria curriculară corespunzătoare specializării, iar pe 2 iulie candidaţii dau ultima probă la o disciplină la alegere din celelalte arii curriculare. Primele rezultate se vor afişa pe 5 iulie, iar rezultatele după contestaţii pe 9 iulie.