Trei copii cu vârste între 6 luni şi 13 ani şi o femeie în vârstă de 31 de ani, din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, au ajuns la spital, în urma unui accident care s-a produs luni, 29 august, pe una din străzile localităţii menţionate.
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Biroul de Presă al IPJ Brăila, în ziua de 29 august, femeia de 32 de ani se deplasa cu atelajul hipo pe una din străzile satului Scorţaru Vechi, iar la un moment dat a pierdut controlul acestuia, oprindu-se într-un autoturism care era parcat pe marginea drumului.
"În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii care conducea căruţa şi a trei pasageri din căruţă, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 13 ani, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea atelajului hipo a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", precizează sursa citată.