• este vorba despre două fetiţe şi un băieţel
Dacă pentru unii brăileni Crăciun a însemnat revedere cu cei dragi, mese îmbelşugate şi colinde, pentru trei familii marea sărbătoare a fost dublată de un alt eveniment extrem de important: naşterea unui copil.
La Corpul D al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila - fosta Maternitate - au sosit pe lume 3 copii fix pe 25 decembrie. Vorbim de două fetiţe şi un băieţel, frumoşi şi sănătoşi. Un Crăciun mai frumos nici că se putea pentru familiile bebeluşilor! Le urăm nou-născuţilor multă sănătate, să se dezvolte frumos şi să-şi bucure părinţii, în timp ce proaspetelor mămici le urăm recuperare rapidă!