• la cererea publicului, vineri se joacă din nou spectacolul “Familia TÓT” , regia Silviu Debu • sâmbătă puteți vedea spectacolul “Falsa servitoare”, cea mai nouă premieră a trupei brăilene, iar duminică producția “Când apare copilul” • bilete se găsesc la agenția teatrală sau pe www.blt.ro
Pentru a doua săptămână la rând, Teatrul “Maria Filotti” vă invită la un maraton de comedie! Trei spectacole sunt programate în acest weekend, după cum urmează:
Vineri, 3 noiembrie - “Familia TÓT” de Örkény István, regia Silviu Debu.
“Povestea este simplă: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un sat liniștit din nordul Ungariei, Familia Tót, al cărei fiu este pe front, primește într-un concediu medical de două săptămâni, în urma rugăminților fiului, pe Maiorul acestuia, care are nevoie de odihnă, fiind cu nervii zdruncinați din cauza atacurilor partizanilor. Momentele prin care trec personajele, de un comic absurd, grotesc de cele mai multe ori, umorul negru al replicilor, oferă publicului două ore de haz, într-un perpetuu balans între comic și tragic. Umorul căptușește însă aparent tragismul ce definește lumea războiului, opresiunea dictaturii, violența fizică sau psihică, coroziunea ființei umane, invitând spectatorul la o amară meditație, oferită în ambalajul înșelător al hohotelor de râs”. (Tamara Constantinescu, Liniștea întunecată și moale... a dictaturii - Familia Tót)
Distribuție: Emilian Oprea (Maiorul), Zane Jarcu (Tatăl Tót), Monica Ivașcu (Mama Mariska), Corina Borș (Ágika), Adrian Ștefan (Poștașul). Scenografia - Sorana țopa, muzica live -Denisa Maria Stoian (saxofon), Iulian Marius Neagu (acordeon), Mario Robert Ștefan (acordeon).
”Familia TÓT” este cel de-a doilea spectacol regizat de Silviu Debu, care este și actor al teatrului brăilean, după producția de succes ”American Buffalo” de David Mamet.
Sâmbătă, 4 noiembrie - “Falsa servitoare” de Pierre de Marivaux, regia Alexandru Mâzgăreanu.
“Falsa servitoare” sau “Vicleanul pedepsit” („La Fausse Suivante ou le Fourbe puni”) este o piesă scrisă de Marivaux în 1724 și este de o realitate arzătoare. Dragostea este doar un pretext în piesa lui Marivaux, iar toată acțiunea se învârte în jurul răzbunării unei femei care vrea să dea o lecție celui care o înșeală, dar și tuturor femeilor care se lasă înșelate. Totul într-un joc tulbure al disimulării condiției sociale, al confruntării ideilor și al orgoliilor. Banii, puterea și războiul sexelor sunt subiecte de o tulburătoare modernitate și actualitate psihologică, iar personajele secolului XVIII devin contemporanii noștri. Publicul devine prin implicare emoțională și activă un permanent partener al actorilor, iar povestea nu te lasă deloc indiferent, ci te prinde și te responsabilizează.
Distribuție: Blanca Doba (Cavalerul, Corina Borș (Contesa), Ciprian Chiricheș (Lelio), Emilian Oprea (Travelin), Adrian Ștefan/Adelin Ilie (Arlequin), Adelin Ilie/Adrian Ștefan (Frontin). Scenografia - Andreea Săndulescu.
Duminică, 5 noiembrie - “Când apare copilul” de Andre Roussin, regia Laura Moldovan.
”Venirea pe lume a unui copil este o responsabilitate care în familia Jacques generează o serie de conflicte, întrebări, încurcături comice, efervescente și intense. Când dulce, când amar, dinamic și optimist, textul lui Andre Roussin trece testul timpului prin abordarea unor subiecte extrem de actuale. Legea privind sancționarea avorturilor, oportunitatea politică, familia , iubirea, educația, toate se regăsesc într-o explozie de situații comice și neprevazute”, afirmă regizoarea Laura Moldovan.
În distribuția spectacolului îi veți regăsi pe actorii Valentin Terente (Charles Jacquet), Ramona Gîngă (Olympe Jacquet), Dan Moldovanu/Gigi Antonescu (Domnul Jacguet), Flori Popa (Madeleine Lonant), Therese (Emilia Mocanu), Blanca Doba (Annie Jacquet), Adelin Ilie (Georges Jacquet). Scenografia - Raluca Polea.
Biletele se epuizează rapid așa că brăilenii care vor să meargă la teatru weekendul acesta își pot rezerva locurile la agenția teatrală sau pe site-ul www.blt.ro.