• competiţia a fost organizată în premieră la Brăila de C.S. Urban Warrior Gym • Ionuţ Mardar a bifat al treilea titlu consecutiv la categoria 75 kg • Vlăduţ Buricea şi Alexandru Oprea au devenit vicecampioni naţionali la categoriile 71 şi respectiv 81 kg • Valentin Maxim este câştigător al Cupei All Styles Tatami - Low Kick, Kick Light şi Full Contact
Organizate în premieră la Brăila, Campionatul Naţional de Kick Boxing şi K1 precum şi Cupa All Styles Tatami - Low Kick, Kick Light şi Full Contact, competiţii care s-au desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact şi C.S. Urban Warrior Gym, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Brăila, au avut priză la publicul brăilean şi nu numai. Peste 1.000 de spectatori au asistat la cele două spectaculoase competiţii care au avut loc în acelaşi timp în Sala Polivalentă.
Iar satisfacţia celor din tribună a fost cu atât mai mare cu cât printre medaliaţii naţionalelor s-au aflat şi trei brăileni de la clubul organizator, C.S. Urban Warrior Gym, Ionuţ Mardar, cel care a bifat al treilea titlu consecutiv la categoria 75 kg, Vlăduţ Buricea şi Alexandru Oprea care au devenit vicecampioni naţionali la categoriile 71 şi respectiv 81 kg. De asemenea, clubul brăilean a mai avut un câştigător la Cupa All Styles Tatami - Low Kick, Kick Light şi Full Contact, pe Valentin Maxim, care s-a impus la categoria minus 71 kg.
În jur de 300 de sportivi, cu vârste între 7 şi 40 de ani, de la 27 de cluburi din ţară au luat startul la cele două competiţii care au avut loc sâmbătă în Sala Polivalentă din Brăila. Clubul organizator, C.S. Urban Warrior Gym, a participat cu patru sportivi la naţionale şi a obţinut o medalie de aur şi două de argint.
Cel mai valoros sportiv brăilean, Ionuţ Mardar a câştigat toate cele trei meciuri pe care le-a avut de disputat şi şi-a trecut în cont cel de-al treilea titlu naţional. În finală, brăileanul a învins un adversar care are în palmares titluri naţionale precum şi participări la europene şi mondiale.
Cu două victorii, Vlăduţ Buricea a ajuns în finala categoriei 71 kg, dar în ultimul act al competiţiei a fost învins şi a rămas cu medalia de argint. Acelaşi traseu l-a urmat şi Alexandru Oprea, care a ajuns în finală, însă brăileanul a suferit o accidentare în cel de-al doilea meci şi nu a urcat în ring în cel de-al treilea, pe care avea şanse să-l câştige. Cel de-al patrulea reprezentant al gazdelor, Răzvan Buricea, a pierdut prin KO, în primul meci.
La Cupa All Styles Tatami - Low Kick, Kick Light şi Full Contact, C.S. Urban Warrior Gym Brăila a aliniat la start 12 sportivi, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. Singurul medaliat a fost Valentin Maxim, care a câştigat locul întâi la categoria minus 71 kg.
“Eu sunt foarte mulţumit atât de modul în care s-au desfăşurat competiţiile, pentru că au fost meciuri spectaculoase, precum şi în plan sportiv, deoarece am cucerit trei medalii, una de aur şi două de argint. Federaţia ne-a transmis că la Brăila a fost cea mai bună organizare a naţionalelor în ultimii 10 ani, ceea ce pare motivant pentru noi pe viitor. A fost o premieră la Brăila, iar acest lucru a stârnit mult interes, fapt reflectat de numărul mare de spectatori prezenţi în Polivalentă şi au avut ce vedea pentru că au venit sportivi de la cele mai tari cluburi din România, precum CS Sora, Scorpion Iaşi, K.O. Ploieşti, C.S. Urban Warrior Gym Brăila, CRK, K1 Galaţi, Tsunami Dacia Martial Arts Ploieşti şi nu numai”, ne-a declarat Dan Căpăţînă, preşedintele clubului brăilean.
Organizatorii au oferit premii constând în diplome şi medalii.