Trei bărbaţi, care au sustras mai multe bucăţi de trunchiuri de copac, au fost opriţi din drum de jandarmi. Miercuri, în jurul orei 15.30, o patrulă de jandarmerie i-a depistat pe cei trei, pe o stradă din cartierul Brăiliţa. Cei în cauză, Nelu A., de 33 ani, Alexandru P., de 20 ani, ambii din Brăila, şi Antonel B., de 24 ani, domiciliat în judeţul Tulcea, transportau marfa cu o căruţă. "Din primele verificări a rezultat faptul că cei în cauză s-au deplasat în zona digului Brăila - Galaţi, zona forestieră, de unde au sustras 158 bucăţi trunchiuri de copac fasonate, specia plop, cu intenţia de a le duce la domiciliu", a precizat plt. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. Materialul lemnos a fost lăsat în custodie unei societăţi comerciale, iar celor trei le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.