Şase proiecţii pentru public şi presa internaţională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului "De ce eu?", peste hotare, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, se arată într-un comunicat de presă al Libra Film. Evenimentul a început ieri, 5 februarie, şi se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secţiunea Panorama Special.
O primă proiecţie a filmului al cărui personaj principal este interpretat de actorul brăilean Emilian Oprea este programată vineri, 6 februarie, iar premiera oficială va avea loc pe 11 februarie, la ora locală 19.30, la Kino International. Pe covorul roşu de la Berlinală, alături de regizorul Tudor Giurgiu, se vor afla actorii Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache şi Alin Florea. La seara de gală vor lua parte şi co-scenarista Loredana Novak, producătoarea Oana Giurgiu, producătorul executiv Bogdan Crăciun, precum şi alţi membri ai echipei. în aceeaşi zi, pe 11 februarie, echipa se va întâlni cu jurnaliştii străini, în cadrul unei conferinţe de presă transmise online, mai precizează sursa citată. În comunicat se mai arată că "De ce eu?" a fost deja achiziţionat de agentul de vânzări internaţional Heretic Outreach şi va fi prezentat distribuitorilor din diverse teritorii în cadrul European Film Market.
În România, din 27 februarie
Thriller-ul politic va fi lansat în cinematografele din toată ţara pe 27 februarie. Filmul este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror şi a presiunilor exercitate asupra sa. Devenit un simbol al luptei din interior împotriva unui sistem corupt, Panait a fost subiectul a numeroase articole de presă şi dezbateri. Rolul său este interpretat de Emilian Oprea, actor la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema.
Cristian (Emilian Oprea) este un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals si uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate.
Actorul Emilian Oprea a declarat pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei" că îşi doreşte ca filmul să relanseze dezbaterea legată de sfârşitul procurorului Panait. "Mi-aş dori ca «De ce eu?» să repună în discuţie moartea suspectă a procurorului Cristian Panait! Vă aştept cu drag (şi) în cinematografe!", a declarat Oprea.
Roluri importante au în film alţi doi actori de la Teatrului Maria Filotti: Alin Florea şi Liviu Pintileasa. Distribuţia este completată de Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Mihai Smarandache, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras, Virgil Ogăşanu.
Loredana Novak şi Tudor Giurgiu semnează scenariul filmului. Director de imagine este Marius Panduru, montajul este semnat de Lemhényi Réka, de scenografie s-a ocupat Cristian Niculescu, iar costumele au fost create de Szélyes Andrea. Muzica este compusă de Viktor Chouchkov.
Tudor Giurgiu participă pentru a doua oară la Festivalul de la Berlin - în 2006, "Legături bolnăvicioase" a fost selecţionat în Panorama.
Săptămâna trecută, la Festivalul de Film Independent de la Rotterdam a avut loc premiera mondială pentru un alt film care îl are în distribuţie pe Emilian Oprea: "Autoportretul unei fete cuminţi".