Trecem la ora de vară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trecem la ora de vară

Trecerea la ora de vară are loc în fiecare an în ultimul weekend al lunii martie, aşa că în noaptea de sâmbătă spre duminică (28 spre 29 martie) ceasurile vor fi date cu o oră înainte, adică ora 03.00 va deveni ora 04.00. Scopul acestei modificări anuale de orar este de a ne folosi cât mai mult de lumina naturală a Soarelui.
Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că trecerea la ora oficială de vară, care se va întâmpla sâmbătă noaptea, nu va modifica mersul trenurilor. "Un număr de 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio aflate în circulaţie între 3.01 şi 4.00 (ora de iarnă), vor ajunge la destinaţii cu orarii modificate. Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 29 martie 2015, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare", precizează reprezentanţii CFR Călători.
Trecerea la ora de vară a fost introdusă şi în România începând din anul 1932 cu o pauză din 1943 până în 1979, răstimp în care măsura a fost suspendată.
Ideea trecerii la ora de vară îi aparţine omului de ştiinţă Benjamin Franklin, care a observat că în dimineţile de vară soarele răsare mai devreme, iar în 1784 a sfătuit oamenii într-un eseu să se trezească mai dimineaţă pentru a folosi lumina soarelui şi pentru a economisi uleiul lămpilor de iluminat. După mai multe încercări eşuate de a introduce trecerea la ora de vară, în 1916, Germania este prima ţară care face această schimbare. Au urmat şi alte ţări din Europa, în acest moment, măsura trecerii la ora de vară fiind aplicată în 70 de ţări.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro