În acest weekend, România trece la ora de iarnă sau mai corect spus de la ora de vară la ora Europei Orientale oficiale. Astfel noaptea de sâmbătă spre duminică va fi cea mai lungă din an pentru că ora 4.00 devine ora 3.00. Schimbarea orei în fiecare toamnă şi în fiecare primăvară a fost introdusă în numeroase ţări după criza petrolieră din 1937 pentru a se face economie de energie. Această măsură este însă dezbătută în mod periodic. De altfel, mai multe foste republici sovietice din Asia Centrală şi Georgia au renunţat în anii 2000 la schimbarea orei. Ultimul exemplu îl reprezintă Rusia şi Ucraina, care au luat decizia renunţării la ora de iarnă începând cu acest an.
În contextul trecerii la ora Europei Orientale oficiale, CFR Călători a anunţat ce se va întâmpla cu trenurile care în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi surprinse de modificarea orei. Concret, trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 29/30 octombrie ora 04.00, iar când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de îndrumare după ora 4.00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Totodată, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt. "Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficiale se face în aceeaşi zi de duminică, 30 octombrie 2011, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria, trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare. Deoarece Ucraina şi Rusia nu au modificat ora oficială de vară, trenurile internaţionale 1384 şi 1385 vor circula pe teritoriul acestora în conformitate cu dispoziţiile respectivelor administraţii de cale ferată", se arată în comunicatul de presă al companiei.
În acest context, CFR recomandă ca înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR.