"Trebuie să fiu atent cu Miranda pentru a reuşi să-mi păstrez titlul" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Trebuie să fiu atent cu Miranda pentru a reuşi să-mi păstrez titlul"

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, miercuri, că va trebui să fie foarte atent pe parcursul meciului cu Edison Miranda, pentru a reuşi să-şi păstreze centura, la revanşa din 17 aprilie, de la Montreal, a anunţat Interbox.

Cu ocazia acestui meci, Bute va reveni la Centre Bell după mai mult de un an de absenţă. "Va fi o plăcere să revin la noi, la Centre Bell şi să-mi apăr titlul pentru a cincea oară. Îl iau în serios pe Miranda, el a învins nume mari ale categoriei, loveşte bine şi va trebui să fiu atent pe tot parcursul meciului pentru a rămâne campion", a declarat Lucian Bute.

Campionul român se va afla la a treia întâlnire cu un luptător columbian, după ce la 19 octombrie 2007 a cucerit titlul IBF în faţa lui Alejandro Berrio, iar în martie 2009 şi-a păstrat centrura în meciul cu Fulgencio Zuniga, ambele partide fiind încheiate de român prin KO.

Antrenorul lui Bute, Stéphan Larouche, a declarat că spectatorii vor vedea, la 17 aprilie, un spectacol foarte bun.

"Am fost răbdători în alegerea adversarului. Am primit mai multe oferte şi am avut timp să le studiem. Am vrut să oferim un spectacol de calitate şi asta vom avea prin venirea lui Miranda la Montréal", a declarat preşedintele Groupe Sportscene inc., Jean Bédard.

Edison « Pantera » Miranda l-a învins pe Allen Green şi a pierdut meciuri cu nume ale boxului mondial precum Andre Ward, Arthur Abraham (de două ori) şi Kelly Pavlik. În primul său meci cu Arthur Abraham în Germania, Miranda a fracturat maxilarul adversarului său în runda a patra.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro