• s-a întâmplat, zilele trecute, la foştii stâlpi ai reţelei de troleibuz, din zona Gării CFR • lucrarea pare să fi avut, însă, un scop strict estetic, pentru că nici nu se pune problema repunerii în funcţiune a troleibuzelor la Brăila
Când, deunăzi, a început vopsirea celor circa 25 de stâlpi metalici, puternic afectaţi de rugină, din faţa gării CFR, locuitorii din zonă şi-au spus: “Gata, se reia circulaţia cu troleibuzul!”. Nici vorbă de aşa ceva, chiar dacă în multe oraşe din ţară (Piatra Neamţ, Craiova, Târgu Jiu şi multe altele) nu s-a renunţat la acest mijloc de transport modern şi nepoluant.
La Brăila, istoria troleibuzelor a început din 23 august 1989, odată cu înfiinţarea Liniei 8 (Gară - Dorobanţi - Hipodrom) şi a Liniei 12 (Gară - Dorobanţi - Liceul Agricol), în 1990 făcându-se concexiunea şi cu centrul oraşului. Însă, din cauza materialului nefiabil, respectiv a troleibuzelor DAC 117 E şi 217 E, traseul spre Liceul Agricol a fost abandonat încă din 1992, pentru ca până în 1993 să mai funcţioneze doar 6 troleibuze (din cele 15 cumpărate) numai pe Linia 8. Atunci s-a renunţat definitiv la cei 20 km linie de troleibuz din oraş, însă cineva, bun cunoscător în domeniu, ne-a declarat că se puteau găsi soluţii de contiuare a acestui tip de transport în comun, dar din păcate nu s-a vrut acest acest lucru. Aşa că în 2017 s-a trecut la scoaterea firului dublu de contact, din cupru, de pe amintitele trasee.
Şi uite-aşa, rugina groasă s-a depus pe cei 25 stâlpi metalici din zona Gării, stâlpi care au devenit de-a lungul anilor de culoare roşie; cu o crustă de rugină groasă ca scoarţa de copac. Iar când nimeni nu se mai aştepta, “Braicar” a trecut la vopsirea în culoarea gri, originală, a stâlpilor, deveniţi între altele, şi loc de afişaj nepermis. Ceea este de apreciat, activitatea de vopsit s-a desfăşurat şi în zilele de sâmbătă. Evident că, în mod normal, operaţiunea ar fi necesitat şi curăţarea ruginei cu peria de sârmă sau flexul, iar după decapare, înaintea vopselei, să se aplice un strat de grund. Lucru greu de realizat din cauza costurilor, timpului necesar şi a dificultăţii foarte mari de a se lucreze, la înălţime, prin păienjenişul de cabluri de pe stâlpi. Şi a mai fost un inconvenient: reclamaţiile riveranilor că vopsitul cu pistolul le păta autoturismele parcate pe carosabil! S-a recurs, deci, la folosirea pensulelelor, cu pauze lungi şi dese, şoferul echipajului neavând nici o obligaţie în toată operaţiunea. Acesta se ocupa doar manevrarea nacelei şi de ajutorul dat la ridicarea/ derularea furtunelor de aer comprimat. La o firmă privată, lucrurile nu ar fi stat aşa, însă în ceea ce priveşte pauzele prea dese de la “Braicar” ni s-a replicat că “totul depinde de calitatea oamenilor şi fişa postului”.
