Transportul de mărfuri și de călători, în vizorul ITM Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Transportul de mărfuri și de călători, în vizorul ITM Brăila

• în prima parte a lunii noiembrie, inspectorii de muncă brăileni au verificat 34 de angajatori cu firme care au ca obiect transportul de mărfuri și de călători • pentru abaterile constatate în domeniul relațiilor de muncă, au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 70.000 de lei • doi angajatori au fost amendați pentru muncă nedeclarată

 

Campanie națională a Inspecției Muncii pentru verificarea transportatorilor rutieri de mărfuri (cod CAEN 4941) și de călători (cod CAEN 4931), având ca obiective: identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată și luarea măsurilor care se impun; controlul privind respectarea timpului de muncă și de odihnă; determinarea angajatorilor de a respecta prevederile Codului muncii - Legii nr. 53/2003, ale HG nr. 905/2007 și ale legilor speciale în domeniul transportului rutier privind timpul de muncă și de odihnă al conducătorilor auto; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă; eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.

Astfel, în perioada 7-11 noiembrie a. c., inspectorii de muncă brăileni  au verificat 34 de angajatori (nouă angajatori - cod CAEN 4931 - Transporturi urbane, suburbane și metropolitan de călători și 25 de angajatori - cod CAEN 4941 - Transporturi de mărfuri) fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 72.500 lei, toate pentru neconformitățile constatate în domeniul relațiilor de muncă.

„Din totalul sancțiunilor aplicate, pentru muncă nedeclarată au fost sancționați doi angajatori, fiind identificate cinci persoane, dintre care o persoană fără a avea încheiat contract individual de muncă, o persoană fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, două persoane cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, o persoană căreia i s-a acordat un salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată ale salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale”, precizează, într-un comunicat, reprezentanții ITM Brăila.

Pentru deficiențele constatate, au fost dispuse măsuri de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila. Mai trebuie precizat faptul că, în controalele efectuate, inspectorii de muncă au urmărit, de fiecare dată, conștientizarea angajatorilor și a lucrătorilor asupra importanței și necesității respectării legislației.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro