• edilul-șef Marian Dragomir a precizat în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila de la finele lunii trecute că la Ministerul Educației există un proiect în dezbatere publică prin care se urmărește ca autoritățile locale să preia 100% decontarea transportului public pentru elevi și studenți • în acest context, primarul a ținut să transmită asigurări tuturor elevilor brăileni că măsura gratuității transportului în comun va rămâne în vigoare, indiferent ce se va decide la Centru • în ședința respectivă, consilierii municipali au și aprobat o hotărâre privind acordarea gratuității pentru elevi și studenți pe toate cursele ”Braicar”
Elevii și studenții brăileni vor continua să beneficieze de gratuitate pentru transportul public în comun. Este asigurarea fermă a primarului Marian Dragomir, în contextul în care a anunțat, recent, că la nivelul Ministerului Educației există un proiect în dezbatere publică prin care Guvernul încearcă să se eschiveze și să nu mai contribuie la decontarea acestor curse pentru elevi, ceea ce înseamnă că subiectul urmează să cadă în spinarea autorităților locale. Edilul-șef a abordat problema în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CLM Brăila în contextul în care consilierii au dezbătut și aprobat atunci un proiect privind acordarea gratuității la transportul public rutier local, cu autobuz sau tramvai, pe raza municipiului Brăila, pentru elevii „din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv pentru cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin”, pe tot parcursul anului școlar.
După cum se specifică în proiectul de hotărâre aprobat, gratuitatea se acordă pentru serviciile de transport public rutier local efectuate de către societatea Braicar SA. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri din 27 septembrie, și-a încetat aplicabilitatea hotărârea de CLM din iunie 2020, privind aprobarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor art. 84 din Legea nr. 1/2011(a Educației naționale) în forma modificată conform art. 69 din OUG nr. 70/2020 (privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative).
După cum se precizează în raportul proiectului, baza legislativă care a stat în spatele hotărârii este următoarea:
”Legea nr. 198/2023, legea învățământului preuniversitar prevede la art. 83 alin. (1) «Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, prevăzut la art. 117 alin. (10) lit. r) pct. (iv), beneficiază de gratuitate, în condițiile legii, la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului școlar, în scopul asigurării dreptului la educație, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern inițiate de Ministerul Educație și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale». Totodată, la alin (2) al aceluiași articol se precizează: «Finanțarea gratuității prevăzute la alin (1): a) pentru transportul public local și metropolitan rutier se asigură din bugetele locale, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aproape anual cu această destinație»”.
Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Dragomir: «Primăria Municipiului Brăila va subvenționa în totalitate, gratuit 100%, abonamentele elevilor și studenților din Municipiul Brăila»
După votul consilierilor municipali la acest proiect, primarul Marian Dragomir a dorit să ia cuvântul pentru a aduce în atenția publică demersurile Ministerului Educației privind încetarea sprijinirii autorităților locale pentru a mai oferi gratuitate la transportul pentru elevi, dar și strategia municipalității în contextul dat.
”Am vrut să intervin la final, după votul dumneavoastră, pentru că nu are legătură directă cu acest proiect, dar îl influențează. Există în dezbatere publică în momentul de față pe site-ul Ministerului Educației un act normativ privind faptul că transportul elevilor va fi decontat 100% din bugetul local, în viitor, fără a se mai direcționa bani din bugetul național. Și vreau să vă asigur pe toți în Consiliul Local că dacă acest act normativ va intra în vigoare, Primăria Municipiului Brăila va subvenționa în totalitate, gratuit 100%, abonamentele elevilor și studenților din Municipiul Brăila, exact la fel ca și până acum, pe perioada întregului an calendaristic. Există posibilitatea ca acest act să intre în vigoare la un moment dat și am vrut să asigurăm pe toată lumea că va produce efecte fără să fie afectați elevii din Municipiul Brăila”, a transmis Dragomir în ședință.