Municipiul Braila are pregatiti oameni capabili sa schimbe la fata acest oras, pentru prima data dupa 22 de ani. Petrea Dorin, Mitrofan Daniel, Fusea Marian, Necula Nicusor, Terzea Marius, Frigioiu Andreea, Bibicu Constantin, Neagu Cristian, Gurea Anica si Bratu Simona sunt doar câtiva dintre oamenii care vor munci pentru ca toate proiectele necesare municipiului sa fie duse la bun sfârsit.
- Pentru început, sunteti singura alianta unde echipele de consilieri functioneaza atât de bine. Care este secretul?
Radu Silviu: O sa îmi permit sa raspund eu la prima întrebare, nu este niciun secret. Am ajuns în momentul în care trebuie sa luam atitudine si sa schimbam actuala conducere pentru ca, din pacate, am ajuns de râsul acestei tari. Suntem înapoiati din punct de vedere administrativ, suntem înapoiati din punct de vedere al proiectelor si suntem înapoiati când este vorba de perspective. Am fost mintiti si ne-am saturat. De aceea, echipa de consilieri lucreaza si va lucra eficient, pentru ca exista obiectivul comun: sa construim un altfel de viitor pentru Braila.
- Se tot vorbeste de momentul zero al administratiei locale brailene. La ce sa se astepte brailenii?
Daniel Mitrofan: Va spun sincer ca sunt mândru ca fac parte din aceasta echipa de succes. Alianta pentru Viitorul Brailei este singura alianta de acest gen din tara, în care toate fortele s-au unit pentru un scop comun: locuitorul Brailei, braileanul, fie ca ne referim la municipiu sau judet, cel care a ajuns sa îi fie rusine sa spuna de unde e. Este, într-adevar momentul zero. Si oamenii care vor iesi la vot trebuie sa înteleaga acest lucru. Ei au puterea de a schimba, de a face din aceste alegeri un moment zero pentru Braila.
- Sa întelegem ca echipa de consilieri este direct responsabila de proiectele de viitor ale Brailei?
Marian Fusea: Oamenii trebuie sa stie ca orice presedinte de Consiliu Judetean sau primar este invalid fara echipa de consilieri. Proiectele pot deveni realitate doar cu o majoritate în Consiliu. Particularitatea echipelor noastre este ca fiecare s-a specializat pe un proiect în parte, fie ca ne referim la infrastructura locala (Daniel Mitrofan), sistemul medical brailean (Radu Silviu), redezvoltarea parcului industrial brailean (Adi Pintilie), dezvoltarea agriculturii (Marian Sârbu), readucerea Brailei la gloria apusa prin refacerea patrimoniului cultural si dezvoltarea spatiilor verzi (subsemnatul) si exemplele pot continua...
- Ce va motiveaza sa candidati pentru aceste posturi?
Dan Mircea: As vrea sa completez ceea ce s-a spus pâna acum cu un singur lucru: personal merg în fiecare zi în judet sa stau de vorba cu oamenii. Reactia lor, când este vorba de nevoia de schimbare, este fantastica. Acesta este un factor extraordinar pentru mine: zâmbetul sincer al omului care realizeaza ca dupa 10 iunie, lucrurile vor fi altfel pentru judet si pentru municipiul Braila.
- Care este primul lucru pe care îl veti face, din momentul în care echipa Aliantei pentru Viitorul Brailei câstiga?
Radu Silviu: Transparentizarea tuturor contractelor încheiate pâna în acel moment. Cel care ne va credita cu votul lui are dreptul sa stie ce s-a întâmplat în Braila în toti acesti ani întunecati. Cei responsabili trebuie si vor fi trasi la raspundere.
- Aveti un mesaj pentru braileni?
Daniel Mitrofan: Trebuie sa fim constienti ca momentul 10 iunie este unic si este singura sansa pe care o avem pentru a schimba situatia dezastruoasa a Brailei. Trebuie sa iesim în numar cât mai mare la vot. Doar asa vom putea sa împiedicam fraudarea alegerilor si sa dam Brailei un viitor mai bun!
Corabia Aliantei pentru Viitorul Brailei va ajunge la Primarie si la Consiliul Judetean pentru toti brailenii!