Potrivit agenţiei Itar-Tass, deputaţii din regiunea transnistreană solicită liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, să iniţieze procedura de recunoaştere a Transnistriei ca stat suveran pentru alipirea ulterioară la Rusia.
"Scopul final al poporului transnistrean este recunoaşterea statului creat", a declarat vicepreşedintele Sovietului Suprem, Serghei Ceban.
Textul votat de Parlamentul din regiunea separatistă conţine, între altele, următoarea declaraţie: "Dreptul popoarelor la autodeterminare ar trebui să stea la baza deciziilor politice şi fiecare stat este obligat să respecte acest drept în conformitate cu normele universal recunoscute ale dreptului internaţional".
După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis o scrisoare Dumei de Stat prin care a cerut ca Moscova să examineze posibilitatea alipirii şi a regiunii transnistrene.
Iniţiativa a fost respinsă categoric de autorităţile de la Chişinău, iar Moscova a dat asigurări că nu are în vedere recunoaşterea regiunii separatiste, unde deţine un contingent militar.