Guvernul şi-a asumat răspunderea pe cele două Coduri, penal şi civil, în două şedinţe succesive ale Parlamentului, la 22 iunie, şi ulterior nicio formaţiune politică nu a depus moţiune de cenzură.
În şedinţa Parlamentului, premierul Emil Boc a prezentat principalele noutăţi din cele două proiecte, menţionând introducerea unor noi infracţiuni, reglementarea dreptului la viaţă, sănătate şi demnitate şi garanţii suplimentare pentru clienţii băncilor.
Boc a declarat că proiectul Codului Civil reglementează pentru prima dată drepturi precum cel la viaţă, la sănătate, la integritate, la viaţă privată şi la demnitatea persoanei, dar şi respectul memoriei persoanei decedate.
Proiectul de Cod Civil legiferează instituţia logodnei, soţii vor putea opta pentru regimul comunităţii legale sau pentru separaţia bunurilor, iar în ceea ce priveşte divorţul, Codul introduce două noi proceduri de divorţ, mai rapide: divorţul pe cale administrativă şi cel prin procedură notarială - acestea fiind posibile doar dacă soţii nu au copii minori şi ambii sunt de acord cu divorţul.
Noile norme mai prevăd că pot fi ipotecate şi bunurile mobile, nu doar cele imobile, şi sunt introduse noi tipuri de contracte speciale, precum contractele de comision, de consignaţie, de expediţie, de transport, de agenţie, de intermediere, de antrepriză, de depozit şi cel hotelier. Sunt reglementate totodată distinct contracte specifice mediului bancar - contul bancar curent, depozitul, facilitatea de credit şi închirierea casetei de valori. Astfel, Codul introduce garanţii suplimentare pentru clienţii băncilor, cum ar fi obligaţia de a informa clientul periodic cu privire la evoluţia contului său.
Pentru o serie de contracte sunt propuse soluţii de protejare a părţilor semnatare de eventualele abuzuri. Prin urmare, pentru contractul de locaţiune se aplică titlul executoriu la expirarea termenului, fiind astfel reglementată situaţia în care locatarul refuză să restituie bunul dat în locaţiune.
În ceea ce priveşte proiectul Codului Penal, premierul a spus că noul act normativ introduce o pedeapsă complementară - interzicerea dreptului de a se apropia de locuinţă, de locul de muncă, şcoală sau de alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale.
Proiectul reglementează totodată răspunderea penală a minorilor, prin aplicarea cu prioritate a măsurilor educative neprivative de libertate, iar cele privative de libertate devin excepţii şi se vor aplica doar pentru infracţiuni grave sau pentru infracţiuni multiple.
Acţiunile de violenţă domestică reprezintă circumstanţe agravante în cazul tuturor infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii s-a prevăzut explicit nepedepsirea femeii însărcinate care comite această faptă. Faptele de violenţă asupra mamei pe durata sarcinii au fost incriminate, dacă au condus la lezarea fătului, la vătămarea corporală sau la moartea copilului după naştere.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.