Tragediile de la Blasova. Autorităţile trebuie să ia măsuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tragediile de la Blasova. Autorităţile trebuie să ia măsuri

în weekend, un tânăr din judeţul Prahova, venit la pescuit, a murit după ce firul lansetei sale a atins liniile de înaltă tensiune • decedatul era chiar fiul primarului din comuna prahoveană Păuleşti, Sandu Tudor • din nefericire, nu este primul incident  de acest gen, înregistrat la Blasova • în urmă cu doi ani, un băiat de numai 14 ani, tot din judeţul Prahova, a murit electrocutat • administratorul bălţii spune că se impune o investiţie publică prin intermediul căreia să fie deviate liniile de înaltă tensiune din zona luciului de apă

 

Partidele de pescuit de la Lacul Blasova se sfârşesc uneori cu tragedii, din cauza  firelor de înaltă tensiune prost poziţionate. Se ştie că sunt unele probleme, cu privire la locul în care este amplasată reţeaua electrică, însă nimeni nu ia măsuri pentru a le rezolva.

Ultimul incident, soldat cu decesul unui tânăr, s-a produs chiar în acest week-end. La Balta Blasova a venit la pescuit chiar fiul primarului din localitatea prahoveană Păuleşti, Florin Sandu, în vârstă de 27 de ani, care şi-a găsit sfârşitul. El a atins firele de înaltă tensiune şi a murit electrocutat, fără ca cineva să îl poată salva. Tânărul, care se căsătorise recent, venise la pescuit de câteva zile, împreună cu tatăl său şi un grup de prieteni. După incident, un elicopter SMURD a sosit la faţa locului însă personalul medical nu a mai putut face nimic pentru victimă. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, pentru efectuarea necropsiei. În momentul producerii arcului electric a mai fost afectată o persoană, aflată în apropierea victimei, însă aceasta nu a suferit leziuni care să îi pună viaţa în pericol.

Balta este înconjurată de stâlpi de curent de înaltă tensiune, unde pescarii riscă să se electrocuteze. Cazul fiului primarului din Păuleşti, Sandu Tudor, nu este singurul înregistrat la Blasova. O altă tragedie s-a produs în urmă cu doi ani, în condiţii similare. Un sportiv de 14 ani de la CSM Ploieşti a murit atunci, tot electrocutat.

În vara lui 2016, băiatul de numai 14 ani, tot din judeţul Prahova, a mers la o partidă de pescuit în apropiere de Lacul Blasova din Insula Mare a Brăilei. Copilul era într-o zonă neamenajată, după cum au spus poliţiştii, pe un canal de irigaţii. Când a vrut să arunce undiţa, s-a format un arc electric din cauza firelor de tensiune, tânărul, care era sportiv la CSM Ploieşti, secţia judo, fiind electrocutat. Nu a mai putut fi salvat. Pe site-ul CSM Ploieşti a fost postat atunci şi un mesaj. CSM Ploieşti anunţă, cu regret, dispariţia unuia dintre sportivii promiţători ai secţiei de judo, Mihnea Stan, decedat în urma unui nefericit accident ce s-a soldat cu electrocutarea sa. În vârstă de doar 14 ani, Mihnea era legitimat la CSM-CFR-CSS Ploieşti, reprezentând clubul la «Cupa 1 Iunie», de la Bacău, şi la Campionatul Naţional «U15», de la Drobeta Turnu-Severin, în anul 2016, unde obţinuse rezultate notabile. După cum arătau jurnaliştii de la “ObservatorulPH.ro”, familia băiatului care a pierit mult prea devreme dădea vina pe faptul că, în zona canalelor de irigaţii, unde există stâlpi şi fire de tensiune electrică, nu este niciun indicator care să anunţe pericolul. Mama copilului decedat le-a spus jurnaliştilor prahoveni că după tragedie a aflat că, de-a lungul timpului, au fost raportate mai multe cazuri de electrocutare pe canalele de irigaţii din apropiere de Lacul Blasova. Mihnea a aruncat practic undiţa în apă, iar când a simţit că ceva s-a agăţat în ac, a ridicat băţul, moment în care s-a produs arcul electric. Asta deoarece cele mai multe undiţe sunt făcute din fibră de carbon iar acest lucru le face bun conductor electric. Informaţia privind nefericitul accident, care a avut loc în luna iulie 2016, ne-a fost confirmată atunci de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Ni s-a transmis că o persoană a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat faptul că un copil s-a electrocutat în zona Lacului Blasova. S-au efectuat cercetări şi a ieşit la iveală faptul că partida de pescuit a avut loc într-o zonă neamenajată, respectiv pe un canal de irigaţii care se afla chiar vizavi de drumul de acces către Blasova. Poliţiştii spun că au mai fost astfel de cazuri, în anii trecuţi, însă toate s-au înregistrat pe canale de irigaţii, nu pe Lacul Blasova, unde este zonă amenajată pentru pescuit. Unul dintre cazuri a fost în 2009, când un bucureştean a murit în timp ce pescuia în Insula Mare a Brăilei. S-a stabilit şi atunci că victima s-a electrocutat de la firele unei reţele electrice, în urma formării unui arc electric între undiţa din carbon şi firele de tensiune. Un caz asemănător a fost înregistrat şi în anul 2013.

 

Soluţia: devierea liniilor de tensiune

În faţa acestor tragedii, reporterii “Obiectiv” au cerut un punct de vedere administratorului Lacului Blasova, omul de afaceri Aurel Gropeneanu. Sursa citată a punctat că, din punctul său de vedere, singura soluţie ar fi devierea liniilor de înaltă tensiune din zona lacului. “Ar trebui o investiţie publică în acest sens, pe care să o execute cei de la Electrica pentru a evita viitoare tragedii. Vă daţi seama, turiştii care vin la Blasova vin aici să se relaxeze şi, oricât i-am avertiza, direct sau prin panouri, cu privire la pericolul eletrocutării, din păcate, neatenţia poate duce la situaţii total neplăcute şi regretabile”, a spus Gropeneanu. De asemenea, administratorul de la Blasova a ţinut să sublinieze şi faptul că se impun şi investiţii de pietruire a drumului din vecinătatea lacului, pentru a nu se mai împotmoli maşinile turiştilor veniţi la pescuit. “Nu pot face o astfel de investiţie pe banii mei în situaţia în care nu se acceptă, de exemplu, recalcularea redevenţei în contextul unui eventual parteneriat public-privat. Plus că nu se doreşte nici prelungirea contractului de concesiune a zonei. Suntem lăsaţi să ne facem de ruşine în faţa turiştilor care nu înţeleg de ce nu se toarnă un strat de pietriş ca să nu mai rămână împotmoliţi acolo după orice ploaie”, a încheiat omul de afaceri. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro