* ieri după-amiază, polițiștii din Făurei au fost anunţaţi că un copil s-ar fi înecat în canalul de irigații situat în spatele stadionului de fotbal din localitatea Vișani * băieţelul de numai 10 ani nu a mai putut fi salvat de echipajul medical
Un băieţel de numai 10 ani, din Vişani, a murit înecat într-un canal de irigaţii. Din păcate, personalul medical deplasat la faţa locului nu l-a putut salva pe copil.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, luni după-amiază, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați prin apel 112 despre incident. S-a anunţat faptul că un copil s-ar fi înecat în canalul de irigații situat în spatele stadionului de fotbal din localitatea Vișani. „La fața locului s-au deplasat polițiști și un echipaj medical care a constatat decesul băiatului, în vârstă de 10 ani, din comuna Vișani. Cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei”, au transmis poliţiştii.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.