* duminică noapte, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr de 14 ani, cu privire la faptul că tatăl său ar fi injunghiat-o cu un cuțit pe mama sa * la fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii, iar din primele date se pare că un bărbat de 47 de ani, din comuna Râmnicelu, ar fi înjunghiat-o cu un cuțit în zona pieptului * femeia nu a mai scăpat cu viață, iar bărbatul a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei
În prag de sărbători, o tragedie s-a produs într-o familie din Râmnicelu. Un bărbat și-a ucis soția și apoi s-a spânzurat, iar descoperirea macabră a fost făcută chiar de copilul minor care a anunțat poliția.
La data de 18 decembrie, în jurul orei 20:45, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că tatăl său ar fi injunghiat-o cu un cuțit pe mama sa. ”La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii, iar din primele date se pare că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Râmnicelu, în timp ce se afla la domiciliul comun, pe fondul unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu soția sa, în vârstă de 43 de ani, ar fi înjunghiat-o cu un cuțit în zona pieptului, după care a părăsit locuința. La fața locului au intervenit și echipajele medicale, pentru acordarea de ajutor de specialitate femeii, pe care au declarat-o decedată”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
În urma activitătilor de căutare, polițiștii l-au identificat pe barbatul în cauză, spânzurat într-o anexă a gospodăriei. Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și ucidere din culpă.